4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăOp & EdȘi Austria se opune intrării accelerate a Ucrainei și Moldovei în UE

Și Austria se opune intrării accelerate a Ucrainei și Moldovei în UE

Unde dai și unde crapă? În zadar, Volodimir Zelenski, îngerul decăzut al luptei Occidentului cu ursul siberian, a făcut turul lumii. Procedura accelerată de intrare a Ucrainei în Uniunea Europeană se lovește de două perechi de dinți: ai monstrului bicefal austro-ungar.

Dacă Viktor Orban a spus tranșant, încă de la început, că nu este de acord cu aderarea Ucrainei la UE – în  Consiliul European fiind necesară unanimitatea – iată că sare și maxilarul lui Nehammer la dosul cârpit al nădragilor rupți, în rol de erou prăpădit. Ieri, Bruxelles-ul a deblocat o tranșă de 12 miliarde de euro pentru Ungaria, crezând că principiile sunt de vânzare. Azi, are loc votul în Consiliul European pentru începerea negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova.

O depeșă a unei agenții ucrainiene de presă, citând surse din Parlamentul austriac, anunță isprava: cancelarul Nehammer, însoțit de ministrul de externe Alexander Schallenberg, a răspuns la întrebările reprezentanților comisiei speciale, care se ocupă de relația cu UE.

Se deschide azi Cutia Pandorei?

Subiectul deschiderii negocierilor de aderare cu Ucraina şi Moldova ar urma să figureze pe agenda summitului UE, care începe azi. Ungaria a anunţat deja că se va opune deciziei de deschidere a negocierilor de aderare cu Ucraina, iar pentru aprobare este nevoie de unanimitate în Consiliul European. Iată că, Austria se alătură votului Ungariei. Ieri, Comisia Europeană a oferit cea mai mare mită din istoria UE: 10 miliarde de euro Ungariei, pentru a nu se mai opune.

Guvernul de la Budapesta a fost momit cu îngăduința Comisiei Europene de a primi tranșa de unsprezece miliarde de euro, blocată din PNRR-ul lor. Chipurile, țara vecină ar fi catifelat statul de drept. Mierea plimbată pe la năsuc n-a ținut loc de momeală dată peștelui.

Image of Orban and Nehammer shaking hands
Bundeskanzleramt (BKA) / Dragan Tatic

Potrivit surselor ucrainiene de presă, cancelarul federal Karl Nehammer şi ministrul de externe Alexander Schallenberg au răspuns recent la întrebările deputaţilor din cadrul comisiei principale din Parlamentul austriac care se ocupă de problemele UE. În ceea ce priveşte extinderea UE, Karl Nehammer a explicat că, din perspectiva austriacă, aceasta reprezintă un „motor” pentru reformele din ţările în cauză. Cancelarul s-a pronunţat, însă, categoric împotriva unei „proceduri accelerate” pentru cele două state, Ucraina și Moldova, dând exemplul Bosniei Herțegovina, care are toate lecțiile pregătite.

“Este întotdeauna mai bine să exporţi prosperitate şi stabilitate, decât să imporţi instabilitate, în special în imediata vecinătate,” ar fi spus cancelarul, atât de contestat în Europa de est.

Ursula, acest Lenin cu fustă al insurecției americane pe bătrânul continent, nu se dă bătută

Aleluia, Popa Gruia? Evident că Ursula von der Leyen, acest Lenin cu fustă al insurecției americane pe bătrânul continent, nu se va da bătută. Măcar să smulgă ajutorul financiar pentru Ucraina, firește, la ordinul Washingtonului.

Nehammer ar fi recunoscut parlamentarilor austrieci că președinta Comisiei Europene nu s-a consultat cu șefii de state și de guvern, când a înaintat propunerea procedurii accelerate a intrării Ucrainei și Moldovei în UE. În rol de cireașă pe tortul discursiv, cancelarul a mărturisit cu jumătate de gură că “economia Rusiei este în creştere datorită trecerii la o economie de război, care este însoţită de investiţii de stat de miliarde în industria de apărare.” I-a asigurat pe deputați că politica de sancțiuni împotriva Rusiei va continua și că există suficiente resurse de gaz pentru a trece iarna.
Nefericită urcare a surorii noastre, Basarabia, la bordul unui bolid, care se autodistruge ne irită nervii capului. Ce trist destin! Să se sinucidă cu un vecin care n-a dat niciodată doi bani pe ea, considerând-o fata chioară și neajutorată din Europa de est?

În raliul pentru Ucraina, nu mai sunt valabile Criteriile Copenhaga

Ce ți-e și cu accelerația asta? Nu mai sunt valabile Criteriile aderării de la Copenhaga? România s-a zidit pe sine în capitole de negociere, îndelungi morfolite și cu privatizări arvunite. Integrarea nu ne-a venit cadou. Nici n-am avut vreo ursulă să se întindă pe jos de dragul nostru sau vreo gratificație de la cei pe care i-am așteptat jumătate de secol.

În criteriile aderării erau specificații clare: stat de drept, justiție independentă, domnia legilor, respect față de minorități, fel de fel de rigori domnești. O fi aruncat Ursula principiile în haznaua bruxelleză, precum tampoanele de unică folosință?

Ucraina e juicy, Serbia e câh

Nu mai există foi de parcurs, ci doar proceduri speciale? Dar Serbia de ce nu poate fi fată în casă? Ucraina celei mai înalte dinastii a crimei organizate merită mai mult? De ce? Pentru ce valori de ruletă rusească? Că a avut rol de proxy? Că și-a ucis copiii, în numele sfântului război al Occidentului pentru hegemonie? Și că Vestul n-a mai vrut să-și aștepte tinerii întorși de pe front în pungi negre de plastic? Pentru lupta lor, banderiștii și azoviștii au fost răsplătiți cu vârf și îndesat. De ce să-i plătim la suprapreț?

Nu este clar pentru oricine că, din cauza acestui război, economia Uniunii Europene e în stagnare? Că politica de sancțiuni împotriva Rusiei a năruit speranțele de prosperitate ale europenilor?

Încă de la începutul războiului, când un bucureștean, de un tefelism nebun, flutura steagul Ucrainei într-o benzinărie, am prevestit că decontul va veni la pompă. Și n-a venit?  

VOCILE LUMII

Jean-Pierre Vettovaglia

Fostul ambasador al Elveției la București

Checkered tablecloth on a wooden table

Admiterea Ucrainei în UE nu se va realiza peste noapte. Negocierile se pot angaja, dar nu vor ajunge la un rezultat pentru foarte mulți ani. Ucraina nu este în starea de a se alătura UE. Bugetul UE nu permite toate nebuniile imaginare ale Ursulei von der Leyen și al natoismului ei până la capăt. Realitățile o vor ajunge din urmă. Într-adevăr, din cele șapte mari domenii de reforme impuse în iunie 2022 unui Kiev candidat, trei continuă să fie problematice: corupția și violența politică, lobby-ul oligarhilor și respectul minorităților naționale. Un program foarte vast! Zelenski are dreptate să pună egal între corupție și trădare (aș zice că în Ucraina…). Dar acestea sunt doar cuvinte, a scris Jean-Pierre Vettovaglia,  fostul ambasador al Elveției în România, potrivit Solid News.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Călin Georgescu susținut în campania pentru prezidențiale de o firmă rusească care s-a ocupat și de Putin și Medvedev

O reţea rusă de influenţare activă în Franţa şi Germania în timpul pandemiei Covid-19 a fost utilizată şi în perioada premergătoare alegerilor recent anulate...

2025, un an dificil pentru recrutare: alegerea între angajați performanți și salarii mai mici

Anul 2025 se preconizează a fi unul complicat pe piața muncii, cu provocări majore pentru firmele de recrutare. Negocierea pachetelor salariale devine tot mai dificilă,...

Radu Drăgușin rămâne la Tottenham, după ce Fiorentina îl luase în vizor

Fiorentina este ultima echipă italiană interesată de serviciile lui Radu Drăgușin, după ce în presa din Italia au apărut informații și despre un interes...
Ultima oră
Pe aceeași temă