18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăConsiliera lui Virgil Popescu, plătită din Fondul Kazah-Român

Consiliera lui Virgil Popescu, plătită din Fondul Kazah-Român

PNL și USR, prin liderii acestor formațiuni politice, Ludovic Orban, respectiv, Dan Barna, dar și prin vocea premierului Florin Cîțu, au promis că vor elimina politizarea instituțiilor publice construită de PSD.

În realitate însă, lucrurile nu par să stea chiar așa.

Coaliția de guvernare îmbrățișează modelul impus de fostele guvernări social-democrate, adăugând chiar mai multe persoane promovate pe criterii politice în companii esențiale deținute de statul român.

După scandalurile de la Apele Române și TAROM, cotidianul național “România liberă” mai prezintă un exemplu elocvent: consiliera ministrului Energiei, Virgil Popescu, instalată membru în Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român S.A..

 

Filiera de partid

Irina-Mirela Ursu, este membru al organizației PNL Sector 4, după cum reiese din declarația de interese afișată pe site-ul fostului Minister al Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.

 

Potrivit informațiilor obținute de cotidianul național “România liberă”, în Consiliul de Administrație (CA) al Fondului de Investiții statul român ar fi trebuit să aibă un singur reprezentant.

 

Încălcarea legii

Actuala guvernare a reușit însă, contrar planurilor inițiale, să inventeze un post în CA Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român S.A. și pentru Irina Mirela Ursu, consiliera pe comunicare a ministrului Energiei, Virgil Popescu.

Astfel, în prezent, România are doi reprezentanți în CA al Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român S.A..

Contrar prevederilor legislației în vigoare, Irina Mirela Ursu, absolventă de Jurnalism, nu și-a notat în declarația de interese funcția deținută în cadrul companiei la care statul român este acționar.

Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român S.A. gestionează un buget de un miliard de dolari.

Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român S.A a fost, înființat în urma unei afaceri girate de președintele PSD de la acea vreme, Victor Ponta.

Șef al Guvernul USL, în anul 2014, Victor Ponta șters datoriile kazahilor de la Rompetrol în valoare de un miliard dolari.

Compania a fost înființată, concret, în anul 2018, atunci când Premier era tot un membru PSD, Viorica Dăncilă.

„Misiunea Fondului de Investiții în Energie Kazah-Roman S. A. este să implementeze proiecte energetice, să contribuie pozitiv la dezvoltarea sectorului energetic din România și să creeze valoare acționarilor săi. KazMunayGas International (KMGI) și Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE) au semnat la 26 octombrie 2018 acordul de asociere pentru înființarea Fondului de Investiții in Energie Kazah-Roman S.A. , în conformitate cu prevederile Memorandumului de înțelegere semnat între Statul român și KMGI”, se precizează pe site-ul companiei.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...
Ultima oră
Pe aceeași temă