21.9 C
București
vineri, 14 august 2026
AcasăPoliticăCiucă, despre voucherele bugetarilor: "Nu se umblă la ele"

Ciucă, despre voucherele bugetarilor: „Nu se umblă la ele”

Vineri, la Slatina, președintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat că în cursul anului viitor, bugetarii vor beneficia de vouchere de vacanță. Acesta a subliniat că nu va exista nicio modificare asupra pilonului doi al sistemului de pensii și că majorarea contribuției la acest pilon, prevăzută în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), va fi implementată fără echivoc începând cu 1 ianuarie 2024.

„Nu umblăm la voucherele de vacanță”

Totodată, el a subliniat că prin aplicarea măsurilor din ordonanţa referitoare la reducerea cheltuielilor bugetare s-a realizat o economie de peste trei miliarde lei într-o singură lună, notează Agerpres.

„Din ce ştiu eu, da, nu umblăm la voucherele de vacanţă. Cert este că din discuţiile pe care le-am avut cu ministrul Finanţelor, la o lună completă de la aplicarea acestei ordonanţe la nivelul cheltuielilor bugetare s-a realizat o economie de peste trei miliarde de lei. Ceea ce este important şi este important şi ca mesaj şi pentru mediul de afaceri, adică nu punem presiune doar pe mediul de afaceri, iată că s-a reuşit prin aceste măsuri reducerea cheltuielilor bugetare cu peste trei miliarde de lei într-o lună”, a răspuns Nicolae Ciucă, întrebat dacă anul viitor se vor mai acorda bugetarilor vouchere de vacanţă.

Nicolae Ciucă a mai declarat că la pilonul II de pensii se va aplica acea majorare a contribuţiei de la 1 ianuarie 2024, aşa cum a fost asumat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

„Vă spun foarte clar şi fără echivoc în momentul de faţă şi pentru tot ceea ce înseamnă construcţia bugetului, pilonul doi de pensii nu va fi modificat şi ceea ce a fost asumat prin PNRR se va pune în aplicare, inclusiv acea majorare a contribuţiei începând de la 1 ianuarie 2024”, a afirmat el.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Diana Buzoianu, acuzații la adresa Romsilva: Instituția ar fi pus mașini la dispoziția protestatarilor Federației Silva

Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, afirmă că Romsilva s-a obligat, prin noul Contract Colectiv de Muncă, să asigure maşini din cadrul instituţiei pentru...

ANCPI suplimentează resursele pentru gestionarea numărului mare de cereri după repornirea e-Terra

Guvernul anunţă că au fost suplimentate resursele tehnice şi umane în toate oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară din ţară, după repornirea aplicaţiei e-Terra,...

Truth Social vinde acces anticipat la postările lui Trump. Abonații premium plătesc până la 100.000 de dolari pe lună

Platforma Truth Social, deținută de compania Trump Media & Technology Group (TMTG), a atras deja peste 10 clienți pentru un serviciu care le oferă...
Ultima oră
Pe aceeași temă