1.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSocialJustițieVlad Voiculescu, urmărit penal în dosarul achizițiilor de vaccinuri anti-COVID

Vlad Voiculescu, urmărit penal în dosarul achizițiilor de vaccinuri anti-COVID

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat că fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu este urmărit penal pentru abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, şi complicitate la abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, în dosarul privind achiziţia de vaccinuri anti-COVID.

Anunţul vine după ce Voiculescu a fost vineri la sediul DNA unde i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile.

Potrivit ordonanţei procurorilor, la data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării şi distribuţiei vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziţia unor opţiuni viabile de vaccinuri şi care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziţie anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.

Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcţie de numărul populaţiei, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populaţie revenea statelor membre.

„De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, întrun termen de 5 zile de la notificare, o clauză de „opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuţie pentru vaccinurile pe care decideau să nu le
solicite”, subliniază DNA.

Conform procurorilor anticorupţie, pe 10 şi, respectiv, 18 martie 2021, Voiculescu, în calitate de ministru al Sănătăţii, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziţiei, ar fi tranzacţionat şi ordonanţat la plată achiziţia în plus a cantităţii de 14.445.798 doze de vaccin (Pfizer şi Moderna), în condiţiile în care ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane şi că dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane.

„De asemenea, suspectul ar mai fi întocmit un memorandum aprobat la data de 19 aprilie 2021 de către suspectul Cîţu Florin Vasile, în calitate de prim – ministru al Guvernului României, care ar fi avut ca urmare tranzacţionarea şi ordonanţarea la plată a achiziţiei, în plus, a unei cantităţii de 4.260.269 doze de vaccin Pfizer. Precizăm că acest memorandum ar fi fost susţinut spre aprobare în şedinţa Guvernului de către unul dintre secretarii de stat, ce avea la momentul respectiv atribuţii delegate de ministru al Sănătăţii”, se mai arată în comunicatul DNA.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane. 

Citește și:

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu, la DNA: Nicio decizie importantă nu era luată de domnul Cîţu fără domnul preşedinte

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu, desemnat prim-ministru de Klaus Iohannis: Guvernul Ciolacu 2 pregătit să fie votat de către parlamentari

Președintele Klaus Iohannis a anunțat astăzi desemnarea oficială a lui Marcel Ciolacu în funcția de prim-ministru al României. Guvernul Ciolacu 2, format prin coaliția...

Crin Antonescu va fi candidatul comun al Coaliției la prezidențiale

Crin Antonescu va fi susținut de PSD, PNL, UDMR și reprezentanții minorităților la funcția de președinte al României Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de...

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...
Ultima oră
Pe aceeași temă