Papa Francisc nu părea deloc bine în timp ce susținea un discurs, la o zi după ce și-a anulat o călătorie la summitul climatic COP28 din Dubai din cauza unor probleme de sănătate.
„Dragi frați și surori, bună dimineața și bine ați venit”, a spus suveranul pontif, în vârstă de 86 de ani, la audiența sa săptămânală, care a avut loc în sala Paul al IV-lea a Vaticanului, în interior.
El a precizat că un asistent va citi textul principal în locul său, „deoarece încă nu mă simt bine cu și vocea mea nu este plăcută”.
Marți, Vaticanul a declarat că Francisc nu se va mai îmbarca în călătoria de trei zile pe care o avea planificată la Dubai, începând de vineri, la recomandarea medicului.
„Deși starea clinică generală a Sfântului Părinte s-a îmbunătățit în ceea ce privește gripa și inflamația tractului respirator, medicii i-au cerut papei să nu facă această călătorie”, se arată într-un comunicat.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!