13.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăPoliticăNEWS ALERT. Legea pensiilor a fost adoptată de Parlament

NEWS ALERT. Legea pensiilor a fost adoptată de Parlament

Camera Deputaţilor a adoptat, luni, proiectul legii pensiilor, elaborat de Guvern. S-au înregistrat 199 de voturi „pentru”, 39 de voturi „împotrivă” şi 17 abţineri.

Conform proiectului, de la 1 ianuarie 2024 se majorează cu 13,8% punctul de pensie, de la 1.785 de lei la 2.032 de lei, iar de la 1 septembrie 2024 pensiile se majorează în urma recalculării după noua formulă.

Dreptul la pensie se obţine după minim 15 ani de contribuţii, fără a fi luate în calcul perioadele necontributive asimilate (studii universitare, stagiul militar, concediul medical, şomajul, deportarea, prizonieratul sau detenţia politică). Totodată, urmează să se egalizeze treptat, până în 2035, vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi la 65 de ani, se arată în proiect.

Deputaţii din Comisia de muncă au introdus un amendament potrivit căruia beneficiază de încadrarea în locurile de muncă în condiţii speciale şi activităţile din unităţile de producţie a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând şi unităţile de extracţie a cărbunelui, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice producţiei energiei electrice şi extracţiei cărbunelui.

Proiectul mai precizează că pensionarii români din diaspora au obligaţia de a semna un certificat de viaţă. „Beneficiarul nerezident are obligaţia de a semna certificatul de viaţă în faţa unei autorităţi legale de pe teritoriul statului de domiciliu sau de şedere permanentă, după caz, respectiva autoritate certificând acest fapt”, se arată în iniţiativa legislativă.

Proiectul legii pensiilor a fost adoptat săptămâna trecută şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Rusia avertizează Franța că-i va ataca eventualele trupe trimise în Ucraina

Rusia a avertizat miercuri Franţa că, dacă preşedintele Emmanuel Macron va trimite trupe în Ucraina, atunci acestea vor fi văzute ca ţinte legitime de...

Robert Kennedy Jr., nepotul lui John F. Kennedy, are probleme serioase de sănătate înainte de alegerile prezdențiale

Robert Kennedy Jr., nepotul fostului preşedinte american John F. Kennedy şi candidat independent la preşedinţia Statelor Unite, a suferit de grave probleme de sănătate...

Trump nu a putut ajunge la sărbătoarea lui Putin, pentru că vremea a fost cam Stormy

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Omul care a anunțat că poate pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore, Donald Trump, regretă că nu a...
Ultima oră
Pe aceeași temă