4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăEconomieBani & AfaceriFostul premier Orban susține că investițiile străine în România s-au prăbușit

Fostul premier Orban susține că investițiile străine în România s-au prăbușit

Fostul premier Ludovic Orban susține că investițiile străine în România s-au prăbușit, în anul 2023, față de anul 2022.

Ludovic Orban face o comparație între perioada actuală, în care România este guvernată de alianța PSD – PNL, și perioada în care România a avut un guvern PNL – USR – UDMR, iar PSD era în opoziție.

„De ce mi-a fost frică nu am scăpat. Ostilitatea guvernării psd-pnl față de mediul de afaceri provoacă consecințe grave pentru evoluția economiei românești. Investițiile străine în România s-au prăbușit. În primele 9 luni ale anului 2023 acestea s-au redus la 5 miliarde de Euro, de la 8, 761 de miliarde, cât au fost în primele 9 luni ale anului 2022. Și asta într-o conjunctură internațională în care multe companii sunt în proces de relocare a capacităților de producție către zone mai sigure. Pentru că investitorii nu mai au încredere în acest guvern.

Mai puține investiții străine înseamnă creștere economică mai mică, locuri de muncă mai puține , venituri din taxe, impozite și contribuții mai mici, oportunități de afaceri pentru companiile românești mai mici, transfer mai redus de tehnologii și de know-how, competiție mai redusă în diferitele sectoare ale economiei. Adică, mai multă sărăcie și mai puțină dezvoltare. De fapt, asta își dorește PSD dintotdeauna. Să fim cât mai săraci și dependenți de stat pentru a fi mai ușor de controlat și de manipulat”, a scris fostul premier Ludovic Orban într-o postare pe internet.

Deputatul Ludovic Orban, care acum este președintele partidului Forța Dreptei, a transmis acest mesaj la data de 14 noiembrie 2023. Interesant este faptul că, în aceeași zi, cu câteva ore mai devreme, premierul Marcel Ciolacu (PSD) avusese o întâlnire, la București, cu reprezentanții a 22 de companii importante din SUA din domeniul ingineriei spațiale și al apărării.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Avertizări meteo pentru jumătate din țară: Coduri portocaliu și galben de vânt, viscol și ploi

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis cinci avertizări meteo, valabile miercuri și joi, care vizează peste jumătate din țară, inclusiv Capitala. Un Cod portocaliu...

Aproximativ 300 de șoferi au rămas fără permis de Crăciun

În ultimele 24 de ore, poliția rutieră a luat măsuri drastice pentru siguranța traficului, scoțând din circulație aproape 300 de șoferi care reprezenta un...

Accident aviatic în Kazahstan: 28 de supraviețuitori după prăbușirea unui avion al Azerbaijan Airlines

Un avion de linie aparținând companiei Azerbaijan Airlines, cu 67 de persoane la bord, s-a prăbușit în Kazahstan. Ministerul kazah al Situațiilor de Urgență...
Ultima oră
Pe aceeași temă