21.8 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSportTenisRomânia - Serbia 4-0, în play-off-ul Billie Jean King Cup

România – Serbia 4-0, în play-off-ul Billie Jean King Cup

România merge în calificările pentru turneul final al Billie Jean King Cup, după ce a câștigat play-off-ul pentru Grupa Mondială, contra Serbiei, cu scorul de 4-0.

Jaqueline Cristian a asigurat victoria echipei României, sâmbătă, după ce a învins-o în trei seturi pe Lola Radivojevic, cu 7-5, 4-6, 7-5. Meciul a fost unul foarte disputat, echilibrat, în care au abundat erorile neforţate (40 Cristian, 48 Radivojevic). În decisiv, sârboaica a condus cu 4-2, dar Jaqueline Cristian a reuşit să revină şi să egaleze (4-4, 5-5), apoi a salvat două mingi de break la 5-5, impunându-se cu 7-5, după ce Radivojevic a comis două duble greşeli în ultimul ghem.

În meciul de dublu, Monica Niculescu şi Anca Todoni au trecut cu 6-1, 7-6 (7/3) de perechea Katarina Kozarov/Aleksandra Krunic, după o oră şi 36 de minute, iar ultimul meci de simplu nu s-a mai jucat.

Vineri, în primele meciuri de simplu, Gabriela Ruse (26 ani, 125 WTA) a învins-o pe Mia Ristic (17 ani, 353 WTA) cu 7-6 (7/2), 6-3, iar Jaqueline Cristian a dispus de Aleksandra Krunic (30 ani, 689 WTA) cu 7-5, 6-4.

România va evolua în primăvara anului viitor în calificările pentru turneul final al competiţiei, iar Serbia va juca în Grupa I.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

ONU cere anchetă independentă, după descoperirea unor gropi comune în Gaza

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a...

VIDEO. Spectacol pe cerul României. Aurora boreală, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

Aurora boreală, unul dintre cele mai fascinante fenomene naturale, a oferit un spectacol rar și uimitor în noaptea de vineri spre sâmbătă, surprinzând locuitorii...

Rusia – Ucraina, ziua 787: Peste 1.700 de localnici, nevoiți să se refugieze din Harkov

Ofensiva terestră rusă din regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei a determinat evacuarea a 1775 de locuitori, a comunicat ast[zi în mediile sociale guvernatorul regiunii,...
Ultima oră
Pe aceeași temă