24.2 C
București
joi, 23 iulie 2026
AcasăSocialEvenimentIohannis, mesaj de Ziua Veteranilor

Iohannis, mesaj de Ziua Veteranilor

Preşedintele Klaus Iohannis consideră că veteranii sunt „veritabile exemple pentru generaţiile tinere” şi evidenţiază că Ziua Veteranilor din Teatrele de Operaţii reprezintă un simbol al triumfului păcii asupra războiului.

„Ca în fiecare an, îi omagiem astăzi pe militarii noştri care au participat la misiuni în teatrele de operaţii, acolo unde România a fost şi este prezentă alături de aliaţi şi parteneri. Ziua Veteranilor din Teatrele de Operaţii reprezintă un simbol al triumfului păcii asupra războiului, evocând încheierea Primului Război Mondial prin semnarea, la 11 noiembrie 1918, a armistiţiului între Puterile Antantei şi Germania. Este o zi cu o semnificaţie aparte pentru România, în care ne amintim de sacrificiul primului militar român căzut la datorie în urmă cu 20 de ani, în teatrul de operaţii din Afganistan, sublocotenentul post mortem Iosif Silviu Fogoraşi”, se arată în mesajul transmis de preşedintele Iohannis, cu prilejul Zilei Veteranilor din Teatrele de Operaţii.

Mesajul a fost prezentat de către Mihai Şomordolea, consilier de stat la Departamentul Securităţii Naţionale din cadrul Secretariatului CSAT, la ceremonia organizată în Parcul Tineretului, la Monumentul Eroilor Căzuţi în Teatrele de Operaţii şi pe teritoriul României, unde s-au depus coroane de flori.

Şeful statului evidenţiază, în mesaj, că, de-a lungul timpului, treizeci de militari români au făcut jertfa supremă şi peste două sute au fost răniţi în teatrele de operaţii din Afganistan, Irak şi Balcanii de Vest în misiunile desfăşurate sub egida NATO, a Uniunii Europene, a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

„Astăzi, aducem un solemn omagiu tuturor celor care au pus Jurământul de credinţă mai presus de propria lor viaţă şi s-au jertfit sub culorile drapelului naţional în teatrele de operaţii. De asemenea, ne exprimăm profunda recunoştinţă pentru veteranii din cel de-Al Doilea Război Mondial, precum şi pentru toţi ostaşii români care, cu hotărâre, devotament şi spirit de sacrificiu, au luptat şi în Războiul pentru Independenţa României şi în Primul Război Mondial, pentru reîntregirea neamului”, a adăugat Iohannis.

El a atras atenţia că, în prezent, „ne confruntăm cu multiple crize de securitate, iar una dintre cele mai grave, generată de agresiunea militară a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, se desfăşoară chiar lângă graniţele ţării noastre, în regiunea Mării Negre”.

„Într-un mediu de securitate tot mai complex şi impredictibil, România constituie un pilon de stabilitate şi un aliat de încredere în cadrul NATO şi al Uniunii Europene. Ţara noastră îşi asumă acest prestigios statut inclusiv datorită contribuţiei dumneavoastră. Prin profesionalismul şi sacrificiile de care aţi dat dovadă departe de ţară şi de familii, precum şi prin curajul din timpul îndeplinirii misiunilor aţi determinat creşterea profilului ţării noastre la nivel internaţional”, a mai transmis Iohannis.

Potrivit lui Iohannis, eforturile veteranilor alături de cele ale celorlalţi militari români şi aliaţi care-şi desfăşoară activitatea pe teritoriul României „au făcut ca societatea noastră să se poată dezvolta în pace, iar cetăţenii noştri să fie în siguranţă”.

„Dumneavoastră reprezentaţi veritabile exemple pentru generaţiile tinere în ceea ce priveşte iubirea de ţară, dragostea şi legământul faţă de naţiune şi drapelul naţional. Vă urez tuturor veteranilor din teatrele de operaţii, precum şi celor din cel de-Al Doilea Război Mondial multă sănătate şi împliniri alături de cei dragi, care v-au fost un puternic sprijin moral, La mulţi ani!”, se arată în mesajul transmis de şeful statului. 

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Consumul de servicii pierde din viteză: afacerile din sector au scăzut cu peste 9% de la începutul anului

Deși luna mai a adus o revenire față de aprilie, aceasta nu a fost suficientă pentru a compensa declinul acumulat de la începutul anuluiVolumul...

Viktor Orban își cheamă susținătorii la „rezistență” și acuză noua putere că a distrus democrația

Fostul premier ungar Viktor Orban le cere susținătorilor săi să se opună noii puteri de la Budapesta și afirmă că democrația din Ungaria a...

Europa de Vest, lovită de fenomene meteo extreme. Incendiile fac ravagii în mai multe țări, iar grindina provoacă pagube în Italia

Valul de căldură și vântul puternic au favorizat extinderea rapidă a incendiilor de vegetație în mai multe regiuni din Italia, Franța și Spania.Mii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă