Sase spitale din judetul Botosani au noi directori. Prin reorganizarea unitatilor sanitare dispusa de ministrul Sanatatii a aparut o functie noua, respectiv cea de director medical, care a dus la refacerea organigramei la o parte din spitalele care nu aveau trecut acest post. In schimb, a disparut postul de director administrativ, fiind considerat ineficient.
In judetul Botosani, din cauza ordinului ministrului privind reorganizarea spitalelor, au fost afectate spitalele orasenesti de la Darabani si Saveni, spitalul comunal Trusesti, dar si Spitalul TBC, Spitalul de Recuperare Sfantul Gheorghe si Spitalul de Psihiatrie. Cele sase spitale vor avea in componenta comitetului director pe langa functia de director general si economist si functia de director medical. Noile conduceri au fost propuse ca interimat urmand ca in termen de 6 luni managerii unitatilor sa-si stabileasca componenta finala. Conducerile actuale numite dupa ce vechile consilii de administratie au fost incetate ca si activitate au ca sarcina principala, potrivit purtatorului de cuvant al Directiei de Sanatate Publica Botosani Angelica Straticiuc, sa lucreze la eficientizarea activitatii prin modificarea sectiilor din cadrul spitalului: „In continuare directorii de spital vor lucra la eficientizarea activitatii prin modificarea in plus sau minus a numarului de paturi”, a declarat Angelica Strateciuc, purtatorul de cuvant al DSP Botosani. Aceasta inseamna ca sectiile care nu au o adresabilitate foarte mare vor avea paturi mai putine, urmand ca acestea sa fie transferate catre sectiile mai aglomerate.