17.4 C
București
joi, 23 iulie 2026
AcasăSpecialCumparator de grau cu cecuri fara acoperire

Cumparator de grau cu cecuri fara acoperire

Politisti si procurori din mai multe judete lucreaza la un dosar penal in care este cercetat administratorul unei firme din judetul Neamt, nascut in judetul Iasi, care a inselat o firma din judetul Vaslui, iar acum este incarcerat in Penitenciarul Bacau pentru alte infractiuni. Catalin T., in varsta de 37 de ani, a achizitionat 22,640 tone de grau de la o societate din Vaslui, dar a platit doar o parte din marfa, si aceasta cu cecuri completate necorespunzator si refuzate de banca. Politistii Serviciului Cercetari Penale din cadrul Inspectoratului de Politie al judetului Neamt au finalizat, recent, partea lor de dosar, dar si-au declinat competenta in favoarea Parchetului de pe langa Judecatoria Bacau, „pentru o mai buna infaptuire a actului de justitie si pentru operativitatea tragerii la raspundere penala a celui in cauza”, dupa cum precizeaza inspector Catalina Badeanu, purtator de cuvant al IPJ Neamt. Nascut in comuna Miroslava din judetul Iasi, Catalin era, in august 2005, administrator al unei societati comerciale din comuna Dobreni, judetul Neamt, calitate in care a convenit cu o societate din municipiul Vaslui sa achizitioneze nu mai putin de 2.500 de tone de grau, la un pret de 2.500 de lei kilogramul, fara TVA. Prima transa, reprezentand 22.640 kg, a fost ridicata pe 17 august 2005, iar drept plata au fost lasate doua file cec doar semnate si stampilate, celelalte rubrici fiind lasate necompletate. Cand primul cec a fost introdus spre decontare, aceasta a fost refuzata partial la plata de catre banca, pentru ca in contul cumparatorului de grau nu existau suficienti bani. Dar, dupa ce vasluienii au luat legatura cu Catalin, acesta a alimentat contul, astfel incat plata aferenta primei file cec a fost facuta. Cu al doilea cec lucrurile au ramas insa nerezolvate, pentru ca nu au mai existat nici un fel de bani in cont. Din aceasta cauza, Catalin este cercetat pentru comiterea infractiunilor de inselaciune, emitere de cecuri bancare fara acoperire si emitere de cecuri bancare necompletate corespunzator. Firma vasluiana pagubita se constituie parte civila in procesul penal cu suma de 17.656 lei noi.

Cele mai citite

Cât costă manopera de montaj al parchetului stratificat (și de ce lipirea este obligatorie)?

Cu nerăbdare ai așteptat să termini renovarea ca să montezi, în sfârșit, parchetul ales cu grijă, ținând cont de grosimea stratului de uzură, de...

Irineu Darău: Statul a condiționat investiția Rheinmetall la Mangalia de programul SAFE

Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a declarat că statul român nu poate garanta într-un termen scurt salvarea Șantierului Naval Mangalia, deoarece procedura de...

Cum alegi accesoriile potrivite în funcție de tipul de portbagaj: ghid pentru șoferi

Portbagajul îți influențează direct confortul și siguranța la drum. Dacă îl organizezi corect, câștigi timp, eviți deteriorarea tapițeriei și reduci riscul ca bagajele să...
Ultima oră
Pe aceeași temă