16.5 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăPoliticăDeputații discută moțiunea contra ministrului Boloș: "Creşte taxele cu zâmbetul pe buze"

Deputații discută moțiunea contra ministrului Boloș: “Creşte taxele cu zâmbetul pe buze”

Deputații discută, în ziua de luni, 30 octombrie 2023, moțiunea introdusă contra ministrului de Finanțe, Marcel Boloș.

Este vorba de o moțiune simplă intitulată “Marcel Boloş, un ministru care creşte taxele cu zâmbetul pe buze”. Această inițiativă parlamentară a fost semnată de 56 de deputați, dintre care 41 de la USR. Ceilalți semnatari sunt deputați neafiliați însă fac parte din partidul Forța Dreptei. Unul dintre semnatarii moțiunii este fostul premier Ludovic Orban, fost președinte al PNL.

Inițiatorii moțiunii îl acuză pe Marcel Boloș că va rămâne în istorie drept “cel mai prost ministru al Finanțelor” și drept “una dintre cele mai mari marionete din PNL”. “Măsurile luate de domnul Marcel sunt o trădare nu numai faţă de liberalism, ci şi faţă de clasa de mijloc. În loc să sprijine aceste categorii esenţiale ale societăţii noastre, el a ales să le pună într-o poziţie şi mai vulnerabilă”, susține textul moțiunii.

Dezbaterea în plenul Camerei Deputaților începe luni la ora 16. Votul în plen asupra acestei moțiuni este programat în ziua de marți, 31 octombrie 2023.

Înainte să fie ministru de Finanțe, Boloș a fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

SINDICATELE DIN CULTURĂ declară pe 18 Mai–NOAPTE ÎN MUZEELE DIN ROMÂNIA!

COMUNICAT DE PRESĂ SINDICATELE DIN DOMENIUL PROTECȚIEI PATRIMONIULUI CULTURAL NAȚIONAL asociate în cadrul Federației Naționale a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media „CulturMedia” – CNS Cartel...

Razie în portul Constanța. Oamenii legii au aplicat amenzi în valoare de 34.000 de lei

La data de 10 mai, polițiștii din diverse structuri ale ordinei publice, rutiere și de siguranță a transporturilor au efectuat o acțiune de control...

One United Properties își umflă artificial profitul vânzând apartamentele către firmele pe care le deține. Implicat este și un bogătaș elvețian

Victor Căpitanu și Andrei Liviu Diaconescu susțin că profitul dezvoltatorului pe care îl dețin, One United Properties, va fi de 525 milioane de...
Ultima oră
Pe aceeași temă