15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSocialElevii navetiști, noi ecuații

Elevii navetiști, noi ecuații

Ca element de noutate, acordarea sumelor de bani pentru transport se face în avans, cu decontare în luna următoare pentru elevii care fac naveta, respectiv elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu.

“Elevilor li se decontează cheltuielile de transport între localitatea de domiciliu și localitatea unde sunt școlarizați, pe durata cursurilor școlare, din bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ unde sunt școlarizați. Elevilor care locuiesc la internat sau în gazdă li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru”, se precizează într-un comunicat al Ministerului Educației, remis cotidianului național “România liberă”.

 

Un plus de kilometri

Un alt element de noutate este decontarea cheltuielilor de transport și pentru distanțe mai mari de 50 de km.

Astfel, în situația în care elevii se deplasează de la domiciliu către unitatea de învățământ la distanțe mai mari de 50 km beneficiază de decontarea sumei aferente distanței de 50 km, sumă căreia i se adaugă 1 leu/km/lună,

“Operatorii de transport rutier vor avea obligația să emită documente lunare de transport, cu încadrare în tarifele maxime/kilometru/lună și să asigure transportul rutier al elevilor. În acest sens, s-a stabilit faptul că autoritățile de reglementare în domeniul asigurării transportului vor stabili normele de aplicare și de monitorizare a modului în care operatorii de transport rutier vor respecta noile prevederi legale”, mai arată ministerul.

Sumele de bani de care urmează să beneficieze elevii, acordate în avans/lună, calculate în funcție de distanța de la domiciliu la unitatea de învățământ preuniversitar, pornesc de la 30 de lei pentru 3 km și ajung la 171 de lei pentru 50 de km.

Ministerul Educației a mai propus ca elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat, precum și elevii etnici români din afara granițelor țării, bursieri ai statului român, să beneficieze de gratuitate pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, de operă, de film și la alte manifestări culturale și sportive, organizate de instituții publice.

“De asemenea, în condițiile în care principiul general/de bază în stabilirea cuantumului unui abonament constă în calcularea, de regulă, la un nivel de 60% din tariful aferent sumei valorii biletelor de transport pentru numărul de zile lucrătoare dintr-o lună (21-22/30-31), există situații în care tariful corespunde unui număr total de zile/luna (30-31), fără niciun fel de reducere specifică principiului abonamentelor lunare (exemplu: județul Constanța, unde tariful pe o distanță de cca. 6 km. Cumpăna-Constanța, s-a impus la valoarea de 170 lei/lună)”, mai spune aceeași sursă.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă