16.9 C
București
miercuri, 22 iulie 2026
AcasăSocialMeteoSâmbătă a fost cea mai călduroasă zi de 21 octombrie din istoria...

Sâmbătă a fost cea mai călduroasă zi de 21 octombrie din istoria măsurătorilor în România

Ziua de sâmbătă, 21 octombrie, a fost cea mai caldă de când se fac măsurători în România, cu 35,1 grade Celsius înregistrate la Turnu Măgurele, în judeţul Teleorman.

„Ziua de sâmbătă a fost extrem de caldă, cu recorduri la 129 de staţii din ţara noastră. Aceste 129 de recorduri au fost zilnice, deci au reprezentat cea mai caldă zi de 21 octombrie de când se fac măsurători. Bucureştiul a avut record zilnic. La Bucureşti s-au înregistrat ieri, de exemplu, la Filaret 31,5 grade, faţă de 29,6 grade, iar de săptămâna viitoare, încep, încet, încet, temperaturile să scadă uşor”, a declarat meteorologul Meda Andrei.

Potrivit acestuia, temperaturile maxime vor fi în scădere la început în partea de vest, de nord şi de centru a ţării, unde, în general, în întreaga săptămână se vor încadra între 20 şi 24 de grade, dar scăderea de temperatură se va resimţi şi în sud şi în sud-est.

Meteorologul a subliniat, însă, că în continuare, în marea lor majoritate, temperaturile sunt mai ridicate decât în mod normal, între 21 şi 26 – 27 de grade, faţă de 15-18-19 grade cât ar trebui să se înregistreze în această perioadă din an.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Spania vrea să interzică fumatul și țigările electronice pe terase și plaje

Guvernul de stânga al Spaniei propune interzicerea fumatului și a utilizării țigărilor electronice în mai multe spații exterioare, inclusiv pe terasele restaurantelor și barurilor,...

Ce presupune recuperarea după otoplastie și la ce să te aștepți?

Iei în considerare o otoplastie sau ai deja intervenția programată și vrei să știi cum va decurge perioada de după? Recuperarea influențează în mod...

Insolvența STB nu va afecta circulația mijloacelor de transport public

Primarul general al Bucureștiului, Ciprian Ciucu, a explicat că scopul principal al intrării în insolvență este menținerea funcționării transportului public, obligație care revine administrației...
Ultima oră
Pe aceeași temă