17.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăȘtirile zileiSute de persoane la un protest pro-palestinian în Piaţa Universităţii din Bucureşti

Sute de persoane la un protest pro-palestinian în Piaţa Universităţii din Bucureşti

Câteva sute de persoane au participat, sâmbătă, la un protest pro-palestinian în Piaţa Universităţii din Bucureşti, fără a se înregistra incidente, potrivit agerpres.ro.

Participanţii au fluturat steaguri palestiniene şi au scandat lozinci precum: “Opriţi măcelul”, “Jos ocupaţia” sau “Free Palestine”.

Ei au precizat că sprijină civilii blocaţi în Fâşia Gaza şi nu organizaţia teroristă Hamas.

Accesul la protest s-a făcut printr-un filtru al Jandarmeriei. Au fost prezenţi cetăţeni palestinieni, dar şi cu origini siriene sau turce.

Mitingul de solidaritate cu poporul palestinian a fost organizat de către “Jalya Palestina” şi Asociaţia Comunităţii Palestiniene din România.

Sute de evrei arestați la protestul pentru pace de la Capitoliul SUA

Sute de activiști evrei pentru pace s-au adunat miercuri (18 octombrie) la Capitoliul SUA de la Washington, cerând administrației Biden și Congresului să facă presiuni pentru încetarea focului, potrivit Reuters.

Aproximativ 200 de demonstranți, mulți din grupul Jewish Voice for Peace, au umplut rotonda din clădirea de birouri Cannon House de lângă Capitoliul S.U.A., scandând: „Lumea se uită”. Ei purtau tricouri negre inscripționate cu mesajele „Evreii spun încetarea focului acum” și „Nu în numele nostru”.

Poliția de la Capitoliul SUA a declarat că ofițerii săi au început să aresteze protestatarii care au refuzat să respecte ordinele de dispersare. Alți aproximativ 500 de protestatari au blocat bulevardul Independenței afară.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Curtea Penală Internațională cere arestarea șefilor Hamas dar și a premierului Netanyahu

Curtea Penală Internațională (CPI) cere arestarea principalilor lideri ai grupării Hamas dar și a premierului Israelului, Benjamin Netanyahu. Karim Khan, procurorul șef al CPI, a...

Stupoare în țările occidentale. Lideri din UE transmit mesaje de compasiune după moartea președintelui Iranului

Ceremonia funerară în memoria înalților oficiali iranieni care au murit în accidentul de elicopter din 19 mai 2024, în frunte cu președintele Ebrahim Raisi,...

Noua fiță masonică: Sarmale la …roabă!

Așa zișii masoni grupați, în Marea Lojă Națională a României condusă, în scripte, de preotul Cătălin Tohăneanu, dar, în realitate, de plagiatorul Radu...
Ultima oră
Pe aceeași temă