Într-un interviu acordat lui Howard Stern, fostul guvernator al Californiei, în vârstă de 76 de ani, a declarat că nu poate candida la președinție deși are energia necesară.
Chiar dacă Arnold Schwarzenegger nu este eligibil pentru a candida la președinție, el spune că are încă „energia” necesară pentru a face treaba asta, notează People.com.
Într-un interviu acordat lui Howard Stern, difuzat joi, fostul guvernator al Californiei, în vârstă de 76 de ani, a precizat că, din cauza faptului că s-a născut în Austria, candidatura la președinție este „singurul lucru” pe care nu îl poate face.
„Chiar nu a fost așa, pentru că am simțit că tot ceea ce am realizat în viața mea – cariera de culturist, cariera cinematografică, faptul că am devenit guvernator, că am înființat Institutul Schwarzenegger și multe altele, milioanele de dolari pe care le-am câștigat și toate celelalte – se datorează Americii”, a spus el.
„Așa că, de ce m-aș plânge de singurul lucru pe care nu-l pot face?”.
Chiar și așa, Schwarzenegger rămâne încrezător că și-ar fi putut face treaba bine. „Cred că aș fi fost un președinte grozav. Cred că am energia și voința de a aduce oamenii împreună”, a spus el.
Stern a făcut un pas mai departe și i-a spus: „Cred că ai fi câștigat”.
„Dacă te gândești la asta, ai perfectă dreptate, pentru că atât de mulți oameni vin la mine și spun: <Oh, aș vrea să fii președintele nostru>”, a spus Schwarzenegger, înainte de a explica că este încă profund angajat în a aduce oamenii împreună, a salva mediul înconjurător și a proteja democrația. „
Sunt atât de mulți oameni în America care au nevoie de ajutor, așa că eu cred că ar trebui să ne concentrăm cu toții asupra acestui lucru… și să nu ne gândim doar la noi înșine”.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!