10 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăȘtirile zileiDeţinut condamnat la închisoare pentru tentativă de omor, evadat de la Penitenciarul...

Deţinut condamnat la închisoare pentru tentativă de omor, evadat de la Penitenciarul Tulcea

Potrivit reprezentanţilor Penitenciarului Tulcea, luni, în jurul orei 8.30, deţinutul Samir Regep, în vârstă de 32 de ani, condamnat definitiv la 8 ani, 8 luni  şi 273 zile la închisoare pentru  tentativă de omor, a părăsit un punct de lucru exterior de pe raza localităţii Mineri, judeţul Tulcea.

“În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice respectiv: blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Tulcea, Inspectoratul Judeţean al Jandarmeriei  Tulcea şi Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Tulcea”, au precizat reprezentanţii penitenciarului.

De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete interne care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului. 

La momentul părăsirii punctului de lucru, deţinutul era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de trening gri, bluză neagră, încăltăminte sport de culoare albă. El efectua pedeapsa în regim semideschis.

Reprezentanţii Penitenciarului Tulcea au precizat că părăsirea fără autorizare a punctului de lucru, aflat în exteriorul locului de deţinere, este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani.

Cele mai citite

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă