14.8 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăȘtirile zileiAdrian Veștea a semnat un contract pentru un proiect la frontiera româno-sârbă

Adrian Veștea a semnat un contract pentru un proiect la frontiera româno-sârbă

Ministrul Adrian-Ioan Veștea a participat marți la semnarea contractului de finanțare pentru un proiect care va fi implementat la frontiera româno-sârbă. Alocăm resurse financiare pentru consolidarea securității în zonele de frontieră, a explicat demnitarul român, conform stiripesurse.ro.

Adrian-Ioan Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, și chestorul de poliție Tiberiu Gim Giurea, inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, au semnat, marții, contractul de finanțare pentru proiectul „SAFE – Un climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă, finanțat prin Programul Interreg IPA România – Serbia 2021-2027”.

„Prin finanțarea acestui proiect, vom contribui semnificativ la dezvoltarea unui cadru de cooperare între cele două state, în vederea reducerii criminalității transfrontaliere și a migrației ilegale, consolidând, totodată, securitatea și protejarea lanțurilor de aprovizionare”, a declarat ministrul Veștea.

Proiectul, în valoare de 13,8 milioane de euro, va consolida capacitatea instituțională a autorităților implicate în gestionarea frontierelor și va îmbunătăți siguranța și securitatea în zona de frontieră.

Potrivit ministrului „necesitatea finanțării acestor tipuri de acțiuni derivă din specificul zonei programului, unde lungimea frontierei pe teritoriul acoperit de program este de 548 km, reprezentând astfel 2% din întreaga frontieră terestră externă a Uniunii Europene”. De-a lungul acestei frontiere, există opt puncte de trecere rutiere, trei puncte de trecere portuare, două puncte de trecere pe cale ferată și un punct de trecere fluvială (cu bacul), care anual asigură transportul a peste 2,5 milioane de persoane și 1,2 milioane de mijloace de transport marfă.

Ministrul Veștea a mai anunțat că, în perioada următoare, se vor contracta „încă două proiecte de importanță strategică și două de infrastructură mare, cu un buget total de 24 milioane de euro, care au o importanță deosebită datorită activităților ce urmează a fi implementate în zona de graniță, pentru gestionarea situațiilor de urgență, respectiv pentru asigurarea unor servicii medicale de calitate în aria Programului”.

Adrian Veștea, un ministru optimist: Proiectele finanțate prin Ministerul Dezvoltării prind contur în toată țara

Ministrul Adrian Veştea s-a aflat, luni, într-o vizită de lucru în Mehedinţi, unde s-a întâlnit cu autorităţile publice locale din judeţ, pentru a discuta despre proiectele implementate prin intermediul programelor coordonate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, conform news.ro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni seară, de Ministerul Dezvoltării, ministrul Adrian Veştea a verificat stadiul lucrărilor unor proiecte finanţate de instituţie în municipiul Drobeta-Turnu Severin şi în comuna Şimian.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...
Ultima oră
Pe aceeași temă