România ar trebui să aibă o lege pentru energia eoliană offshore până la sfârşitul acestui an, susține ministrul Energiei, Sebastian Burduja, care a participat vineri, la Berlin, la o întâlnire cu mediul de afaceri, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană.
„Eolian offshore. Germania este un lider. Acum finalizăm legislaţia şi în România. Cred că săptămâna viitoare vom supune aprobării Guvernului, iar ulterior proiectul va merge în Parlament. Până la sfârşitul acestui an ar trebui să avem o lege pentru energia eoliană offshore şi potenţialul acesteia din Marea Neagră”, a afirmat Sebastian Burduja, Ministrul Energiei.
Totodată, cu ocazia participării la sesiunea despre energia verde, din cadrul „Conferinţei cu Mediul de Afaceri Româno-German”, cu participarea vice-cancelarului şi a ministrului de stat germani, ministrul român al Energiei a anunţat obiectivul României de a folosi până în anul 2030 o nouă tehnologie de curent continuu, care să traverseze ţara de la est la vest.
„Proiectele energetice sunt menite să fie realizate pe termen lung. Nu poţi construi parcuri solare sau eoliene de la o zi la alta. Nu poţi construi o centrală nucleară de pe un an pe altul. În România noi gândim pe termen lung. Vom scoate la licitaţie contracte pentru diferenţă pentru 1,5GW solar şi eolian onshore până la finalul anului. Asta va stabiliza în esenţă preţul pentru următorii 15 ani”, a arătat Burduja.
Potrivit Ministerului Energiei, principalele subiecte dezbătute în cadrul evenimentului au fost energia durabilă şi accesibilă, economia circulară şi aprovizionarea cu alimente.
„Aceste sectoare oferă noi oportunităţi extinse şi deschid noi domenii de cooperare. Având rezerve semnificative de gaz, dar şi capacitatea de a furnizare energie regenerabilă, România poate atrage investitori în sectorul energetic şi poate juca un rol important în consolidarea competitivităţii industriei europene. Mai mult, România este deja un important jucător regional în domeniul producţiei de energie”, arată instituţia.