30.2 C
București
duminică, 12 iulie 2026
AcasăInternaționalPeste 28000 de refugiați au ajuns în Armenia din Nagorno-Karabah

Peste 28000 de refugiați au ajuns în Armenia din Nagorno-Karabah

Peste 28000 de refugiaţi au sosit până acum în Armenia din Nagorno-Karabah, un teritoriu separatist populat în principal de armeni şi unde Azerbaidjanul a lansat o ofensivă fulger săptămâna trecută, au declarat marţi autorităţile armene, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.

Refugiaţii trebuie să treacă prin coridorul Lacin, singura rută care leagă Karabah de Armenia, redeschis duminică de către Azerbaidjan după luni de blocaj.

Armenia şi Azerbaidjanul, două foste republici sovietice, s-au confruntat militar în Nagorno-Karabah între 1988 şi 1994 (30.000 de morţi) şi din nou în toamna anului 2020 (6.500 de morţi).

În timpul primului război, importante masacre de civili au avut loc în enclavă. Sâmbătă, forţele azere au cucerit oraşul Hodjali, unde sute de persoane au fost ucise la începutul anilor 1990, când a fost preluat sub control de către separatiştii armeni.

Separatiştii din enclavă, deja slăbiţi de înfrângerea din 2020, au capitulat săptămâna trecută în mai puţin de 24 de ore, în urma unei ofensive a forţelor azere care, potrivit Armeniei, s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi printre etnicii armeni, notează AFP.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Atac armat la un festival din Toronto. Două persoane au fost ucise, iar alte trei au fost rănite

Potrivit presei locale, incidentul s-a petrecut într-o zonă în care avea loc un festival de salsaDouă persoane și-au pierdut viața, iar alte trei au...

Rareș Bogdan, mesaj către ambasadorul Germaniei: Nu vă atingeți de identitatea noastră

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan îi solicită ambasadorului Germaniei la Chișinău, Hubert Knirsch, să nu conteste identitatea românească a locuitorilor de pe ambele maluri ale...

Cătălin Predoiu: Sunt luate toate măsurile pentru creșterea siguranței după incidentul cu drona din Portul Constanța

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat că autoritățile au mobilizat toate resursele disponibile pentru creșterea nivelului de siguranță, după incidentul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă