Poliția națională spaniolă (Policia Nacional), sprijinită de Europol, a dezmembrat o rețea infracțională implicată în traficul de droguri și în spălarea unor sume mari de bani provenite din infracțiuni.
Ancheta a fost inițiată în 2021 pe baza unui raport de informații al Europol, care a dus la identificarea unei rețele de trafic de droguri. Grupul infracțional era condus de cetățeni albanezi și era specializat în producția și traficul de marijuana, dar organiza și activități de spălare de bani la scară largă pentru grupările de trafic de droguri. Aceștia foloseau așa-numitul sistem „hawala” de operațiuni bancare subterane, lucrând în același timp în strânsă colaborare cu cetățeni chinezi.
Acțiunile poliției au dus la:
- 27 de arestări pe teritoriul Spaniei, în Alicante, Barcelona, Madrid, Malaga, Sevilla și Valencia;
- confiscări de ceasuri de lux și bijuterii în valoare de peste 400.000 EUR;
- Confiscări de mașini de lux, telefoane, telefoane mobile criptate și 615.000 EUR în numerar.
Au fost spălați 65 de milioane de euro
Anchetatorii estimează că rețeaua infracțională a spălat peste 65 de milioane de euro din activități de trafic de droguri în mai puțin de un an, doar între mai 2020 și martie 2021. Cetățenii chinezi au jucat un rol major în aceste activități infracționale prin spălarea unor cantități mari de active infracționale prin intermediul unor afaceri legale. În cele din urmă, activele infracționale ajungeau în țara de origine și erau apoi investite acolo.
De origine albaneză, „hawaladarii” funcționau ca o entitate bancară ilegală, efectuau transferurile și ascundeau sume mari de bani provenite din vânzarea de droguri. Acest lucru servea la finanțarea unor noi operațiuni infracționale. Doi cetățeni albanezi conduceau rețeaua infracțională, unul era liderul, în timp ce celălalt avea rolul de locotenent și contabil. În schemă mai erau prezenți și doi cetățeni chinezi.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!