14.6 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăPoliticăMinistrul Justiției anunță că DIICOT va avea 25 de procurori noi care se...

Ministrul Justiției anunță că DIICOT va avea 25 de procurori noi care se vor ocupa de fenomenul drogurilor

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, declară că Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) va beneficia de încă 25 de procurori care se vor ocupa de fenomenul drogurilor.

„Structura DIICOT este una care are vreo 240 de procurori în total. În secţia legată de antidrog erau 14, acum sunt 16 procurori. Ieri, ca urmare a discuţiei de săptămâna trecută pe care am avut-o cu preşedintele României, cu premierul, cu şefii din sistemul judiciar, eu, în calitate de ministră a Justiţiei, cu toţi colegii din executiv şi legislativ, ne-am aliniat pe nişte concluzii. Una dintre ele a fost aceasta: are DIICOT nevoie de schemă suplimentară pe tematică drog? Categoric da. Are nevoie de resurse financiare şi de tehnică suplimentară? Categoric da. Bun, atunci, doamna procuror Albu (procurorul-şef al DIICOT – n.r), vă rog să îmi înaintaţi soluţia. Mi-a transmis ieri acest momorandum – 25 de procurori care se vor ocupa de fenomenul drogurilor”, a declarat Gorghiu la postul Digi24.

Ea a precizat că opt procurori din cei 25 vor activa în Capitală. „Vor fi repartizaţi în felul următor: opt procurori pe Bucureşti. Se vor concentra pe zona Bucureşti-Ilfov. Va fi un birou teritorial pentru traficul stradal. Sunt cazuri zilnice – traficantul de la colţul şcolii, traficantul din şcoală, pliculeţele de lângă magazin. Sunt sumedenie de cazuri de trafic stradal, motiv pentru care cred că aceşti opt procurori vor avea foarte mult de muncă”, a spus Gorghiu.

Ministrul Justiţiei a adăugat că un alt procuror va merge la Constanţa, unde în acest moment există un singur anchetator DIICOT pe portul Constanţa.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Flaviu Hoțopan, fost demnitar al Guvernului României, prins la furat cu camionul!

Un fost demnitar al Guvernului României, Flaviu Hoțopan, a fost prins în flagrant în timp ce încărcă într-un camion închiriat bunurile aflate într-un...

Marcel Ciolacu, vizită în Turcia

Premierul Marcel Ciolacu a comunicat miercuri că intenționează să efectueze săptămâna viitoare o vizită oficială în Turcia. În cadrul acestei vizite, în conformitate cu...

SUA avertizează Raiffeisen Bank că îi taie accesul la sistemul financiar american din cauza legăturilor cu Rusia

Grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International a fost avertizat, în scris, de Trezoreria SUA că accesul său la sistemul financiar american ar putea fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă