7.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăCanada oferă 2,2 miliarde USD pentru construirea reactoarelor 3 și 4 la...

Canada oferă 2,2 miliarde USD pentru construirea reactoarelor 3 și 4 la Cernavodă

Guvernul Canadei e dispus să finanțeze cu 3 miliarde de dolari canadieni (echivalentul a 2,2 miliarde USD) construirea unităților 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă.

Această temă a fost discutată cu prilejul vizitei în Canada a ministrului român al Energiei, Sebastian Burduja. Ministrul român a avut, marți, o întâlnire cu Jonathan Wilkinson, ministrul canadian al Energiei și Resurselor Naturale.

România are în plan să construiască două noi reactoare nucleare de tip CANDU la Cernavodă, acestea urmând să devină unitățile 3 și 4. În acest scop, vor fi puse credite de export la dispoziția companiei românești de stat Nuclearelectrica. Tehnologia CANDU, elaborată în Canada, este cea care a fost folosită și la unitățile 1 și 2.

„Relațiile de colaborare dintre țările noastre în domeniul nuclear civil datează din anii ’70, când România a luat o decizie istorică și înțeleaptă de a fi singura țară din blocul comunist care urma să dezvolte un program nuclear bazat pe o tehnologie vestică și singura țară europeană care a ales să folosească tehnologia CANDU. Așa cum arată contextul geopolitic astăzi, aceasta a fost cea mai bună decizie pe care România o putea lua la acel moment. Cooperarea dintre statele noastre a devenit din ce în ce mai puternică în acest domeniu. Sunt mândru să reafirm astăzi angajamentul nostru ferm pentru o cooperare prosperă și pe termen lung între țările noastre în domeniul nuclear. De asemenea, subliniez sprijinul deplin al României pentru dezvoltarea centralei nucleare de la Cernavodă, cu două noi unități care utilizează tehnologia CANDU și angajamentul nostru de a trata acest proiect de securitate națională cu cea mai mare prioritate. Suntem recunoscători pentru întreg sprijinul primit prin finanțarea de 3 miliarde de dolari canadieni, o recunoaștere a relației bilaterale excepționale și a importanței strategice a acestei investiții, susținută constant la toate nivelurile statului român”, a declarat ministrul Burduja.

Viitoarele reactoare vor asigura securitatea energetică nu doar pentru România ci și pentru întreaga regiune a Europei de Est.

„Putin nu a ezitat să folosească energia ca pe o armă. Cred că, împreună, Europa și America de Nord am rămas fermi, ne-am opus și am diminuat din abilitățile lui Putin de a folosi energia ca pe o armă. Vă rog să luați în considerare aceste proiecte importante, unitățile 3 și 4, ca un pas în plus în această direcție”, a subliniat ministrul Burduja.

Dezvoltarea sectorului energiei nucleare va permite reducerea și, în final, renunțarea, în România, la producerea energiei electrice în centrale pe cărbune. Președintele Iohannis, aflat în aceste zile la reuniunea ONU de la New York, a anunțat că, până în anul 2030, România va renunța complet la centralele electrice pe cărbune.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Un candidat cotat la „și alții”, intră detașat în turul doi al prezidențialelor

Călin Georgescu a avut o carieră profesională prolifică, activând în domenii care au survolat de la agronomie și mediu, până la diplomație internațională Călin Georgescu,...

Horoscop 26 noiembrie 2024. Balanțele trebuie să rămână calme și receptive

Ziua de 26 noiembrie 2024 aduce energii astrale intense, pregătite să influențeze fiecare zodie în mod unic. Descoperă ce rezervă această zi pentru zodia ta...

Cine este Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu

Soția lui Călin Georgescu a trecut de la sistemul bancar la medicina holistică Vicepreședinte al Citibank România, Director al diviziei Global Transactions Services, Cristela Georgescu...
Ultima oră
Pe aceeași temă