Cuvântul cheie al acestei veri a fost echilibrul, pentru că, din punctul de vedere al rezervărilor, acestea au fost distribuite în patru mari categorii/zone: litoralul Mării Negre (37%), marile orașe (21%), stațiunile balneare (20%), destinațiile montane (8%).
Așa cum era de așteptat, hotelurile și pensiunile s-au aglomerat rapid pe timp de vară, motiv pentru care specialiștii Travelminit.ro le recomandă românilor ca, pe viitor, să facă rezervări din timp, ori de câte ori este anunțată o minivacanță, o sărbătoare sau o perioadă de concedii.
Cardurile au început să fie încărcate încă de la jumătatea lunii mai, ceea ce înseamnă că, pe timp de vară, a apărut și un trend ascendent al rezervărilor cu vouchere de vacanță, mai ales că acestea pot fi utilizate numai în România și că nu sunt rambursabile.
Care au fost cele mai populare destinații ale verii?
Așa cum era de așteptat, destinațiile de top ale verii au rămas stațiunile de pe litoral, urmate de cele de la munte, stațiunile balneare, dar și orașele preferate adesea pentru city-break în România.
Interesante sunt și evenimentele care au influențat concediile din această vară ale românilor, în special vacanțele la mare ale acestora. Sezonul estival a debutat cu o grevă în învățământ, care i-a determinat pe cei care au copii la școală să aștepte clarificarea situației înainte de a face planuri de călătorie. Rezervările pe litoral au fost influențate și de știrile despre holera de la Marea Neagră, dar și despre temperatura apei, care a fost mai rece decât în alți ani în luna iulie.
Potrivit Travelminit.ro, rezervările pe timp de vară s-au împărțit astfel: litoralul Mării Negre (37% din numărul total al rezervărilor), marile orașe (21% din numărul total al rezervărilor), stațiunile balneare (20% din numărul total al rezervărilor) și destinațiile montane (8% din numărul total al rezervărilor).
Scumpirile verii: cum au evoluat prețurile în sezonul estival?
Prețul mediu pentru o noapte de cazare pentru două persoane a fost de 278 de lei, cu 12% mai mult față de anul trecut, când prețul mediu a fost de 248 de lei.
În funcție de zonă, tarifele pe timp de vară arată astfel: pe litoral, prețurile au crescut cu 7% față de 2022, în marile orașe, prețurile au crescut cu 18% față de 2022, în stațiunile balneo, creșterea a fost de 12%, iar la munte a fost înregistrată o creștere de 17%.
La nivel general, din datele colectate până acum, prețurile în 2023 au avut următoarele creșteri: pe litoral, prețuri cu 9% mai mari față de 2022, în marile orașe, prețuri cu 15% mai mari față de 2022, în stațiunile balneo, prețuri cu 13% mai mari față de 2022, iar la munte, prețuri cu 15% mai mari față de 2022.
Hoteluri versus pensiuni: ce au ales turiștii vara aceasta?
În ceea ce privește alegerile turiștilor pentru unitățile de cazare pe timp de vară, se pare că procentele s-au împărțit aproape egal între pensiuni (cu 34,81% dintre rezervări) și hoteluri (32,79 dintre rezervări), două opțiuni care oferă cel mai mare confort. Restul procentelor a fost distribuit între unitățile mai mici, cum ar fi vile, cabane, case de vacanță, care acoperă 21,58% dintre rezervări, și apartamente, care au 9.29% dintre rezervări.
În ceea ce privește oferta hotelierilor, se pare că aceștia au încercat să pluseze cu opțiuni suplimentare în pachetele de cazare: 24,08% dintre pachetele de cazare au avut și mese incluse, 19.26% dintre pachete au oferit mese și ședințe wellness, 5,80% au avut doar componenta de wellness inclusă, pe când 50.86% dintre ofertele de cazare au fost fără mese și fără facilități wellness. Turiștii preferă, bineînțeles, ofertele care includ mai multe servicii, însă avantajul pachetelor simple de cazare este tariful lor redus.
„A fost o vară plină, în care turiștii noștri au mers în tradiționala vacanță la mare, însă de la un an la altul observăm o creștere tot mai mare a rezervărilor pentru munte și destinații balneare. Iar noi ne bucurăm să le putem oferi turiștilor noștri o diversitate de unități de cazare peste tot în România, dar și posibilitatea de a plăti cu voucherele de vacanță. Și chiar dacă vara s-a încheiat, dorul de călătorit este tot acolo, așa că ne pregătim pentru o toamnă în care ne așteptăm să fie la mare căutare city-break-urile în România, dar și destinațiile de familie, mai ales că se apropie vacanța copiilor”, spune Imecs – Ambrus Tímea, director de dezvoltare a afacerii.