4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiCaz șocant în Sectorul 3! Două adolescente, arestate preventiv după ce au...

Caz șocant în Sectorul 3! Două adolescente, arestate preventiv după ce au tâlhărit și sechestrat o copilă de 14 ani

Două adolescente de 15 şi 16 ani au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, după ce au bătut crunt o fată de 14 ani în apropierea unui bloc din Sectorul 3 al Capitalei, i-au furat banii şi i-au smuls genele false, după care au sechestrat-o într-o locuinţă.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, procurorii au formulat în instanţă propunere de luare a măsurii arestului preventiv faţă de două minore, în vârstă de 15 ani și 16 ani, acuzate de ameninţare, tâlhărie şi lipsirea de libertate în mod ilegal.

Un magistrat de la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis pe 8 septembrie cererea procurorilor şi a dispus arestarea celor două adolescente pe o perioadă de 30 de zile.

„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că la data de 04.09.2023, în jurul orei 16,00, inculpata C.A.A.I. s-a deplasat într-un parc situat în mun. Bucureşti, sectorul 3, împreună cu inculpata I.R.M.A. şi cu alte două persoane minore, cu vârsta sub 14 ani, unde au abordat-o şi au determinat-o pe persoana vătămată P.A.M., în vârstă de 14 ani, să se deplaseze cu aceştia în lateralul unui bloc situat pe raza sectorului 3 din municipiul Bucureşti, unde cele două inculpate şi ceilalţi doi minori care se aflau cu acestea au agresat-o fizic pe victimă, în sensul că au tras-o de păr şi au lovit-o cu palmele, pumnii şi picioarele în zona corpului şi a capului, context în care, profitând de starea de temere în care se afla aceasta, inculpata C.A.A.I i-a smuls victimei genele artificiale tip bandă de la ochi, iar inculpata I.R.M.A., împreună cu ceilalţi doi minori care nu răspund penal au deposedat-o pe victimă de un creion de buze şi de o sumă de bani, bunuri care se aflau în geanta acesteia, iar inculpata I.R.M.A. i-a smuls din mână victimei telefonul marca iPhone 11, în scopul însuşirii pe nedrept. De asemenea, la data de 04.09.2023, în jurul orei 17,45, cele două inculpate, însoţite de cei doi minori cu vârsta sub 14 ani, au constrâns-o pe persoana vătămată P.A.M. să se deplaseze alături de aceştia către la o altă adresă situată pe raza sectorului 3 din municipiul Bucureşti, lipsind-o astfel de libertate pe victima minoră până în jurul orei 18,45”, spun procurorii.

Cu această ocazie, procurorii atrag atenţia asupra fenomenului de „bullying”, care a luat amploare, „precum şi asupra acţiunilor grave ale minorilor care capătă valenţă penală şi care presupun şi impun luarea unor măsuri corespunzătoare din partea organelor judiciare”. 

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Alegerile din România, sub lupa presei internaționale: ascensiunea AUR și impactul asupra Europei

Presa internațională analizează cu atenție alegerile prezidențiale și parlamentare din România, atrase de influența tot mai mare a partidului de extremă dreapta AUR. Sub...

Serviciile de piață domină economia: cele mai multe întreprinderi și salariați

Mai mult de jumătate dintre întreprinderile active din România (52%) au fost anul trecut în domeniul Serviciilor de piață, sector care a raportat și...

Antreprenorii mici, blocați în activitatea economică

Micii antreprenori cer o soluție rapidă pentru a-și putea continua activitatea fără impedimente legislative Intrarea în vigoare a Ordinului 181/2023 al Ministerului Afacerilor Interne (MAI)...
Ultima oră
Pe aceeași temă