10.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăPoliticăCiolacu spune că suntem gata să oferim sprijin Marocului, după cutremurul devastator

Ciolacu spune că suntem gata să oferim sprijin Marocului, după cutremurul devastator

Autorităţile române sunt în contact strâns cu cele marocane şi sunt gata să ofere asistenţă, a anunţat premierul Marcel Ciolacu.

“În urma cutremurului devastator din Maroc, autorităţile române sunt în contact strâns cu autorităţile marocane şi sunt gata să ofere asistenţă.
Gândurile mele se îndreaptă către victime şi familii îndoliate şi către salvatorii curajoşi care lucrează împotriva cronometrului”, a scris prim-ministrul României, într-o postare pe Twitter.

Cel puţin 632 de persoane şi-au pierdut viaţa într-un puternic seism care a lovit Marocul noaptea trecută, provocând pagube enorme şi semănând panică la Marrakech, celebră destinaţie turistică, şi în mai multe alte oraşe, potrivit unui nou bilanţ oficial citat de AFP.

Centrul naţional pentru cercetare ştiinţifică şi tehnică (CNRST), cu sediul la Rabat, a indicat că seismul a fost de magnitudinea de 7 pe scara Richter, iar epicentrul său a fost localizat în provincia Al-Haouz, la sud-vest de oraşul Marrakech, destinaţie foarte populară printre turiştii străini.

Peste 300 de persoane au fost rănite, dintre care 51 se află în stare gravă.

Conform media marocane, acesta este unul dintre cele puternice seisme care au lovit regatul până acum. 

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă