25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăȘtirile zileiUn Boeing 737 a ratat aterizarea în timpul unei furtuni, în Statele...

Un Boeing 737 a ratat aterizarea în timpul unei furtuni, în Statele Unite

Autorităţile din Jacksonville au anunţat pe Twitter că 21 de oameni au fost duşi la spital şi se află în stare bună. Potrivit News.ro, incidentul s-a petrecut vineri noapte, la ora locală 21.40. Avionul, modelul 737-800, venea din Naval Station Guantanamo Bay din Cuba cu 136 de pasageri şi 7 membri ai echipajului şi urma să aterizeze pe Naval Air Station Jacksonville.

Avionul nu s-a scufundat, au mai anunţat oficialităţile, care au prezentat şi două fotografii cu aparatul de zbor intact plutind. Primarul din Jacksonville, Lenny Curry, a scris pe Twitter că preşedintele american Donald Trump l-a sunat pentru a-i oferi ajutorul. Un pasager a declarat pentru CNN că zborul, care a plecat cu o întârziere de patru ore, a făcut „o aterizare cu adevărat grea” în Jacksonville, în timpul furtunii. „Am ajuns jos, avionul literalmente a lovit pământul şi a ricoşat, era clar că pilotul nu avea controlul total asupra lui şi a ricoşat din nou”, a spus Cheryl Bormann. Ea a mai precizat că majoritatea pasagerilor aveau legături cu armata şi că s-au ajutat între ei să iasă din scaune pe aripă, de unde au fost preluaţi de bărci.

Avionul aparţine companiei Miami Air International, care nu a comentat încă incidentul. Un purtător de cuvânt al Boeing a transmis că incidentul a fost adus la cunoştinţa companiei şi că sunt colectate informaţii legate de acest incident.

Cele mai citite

VIDEO. Poli Iași obține victoria în partida cu FC Hermannstadt

Într-un meci tensionat din cadrul etapei a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal, Politehnica Iași a reușit să învingă echipa FC Hermannstadt...

Taiwan, lovit de un cutremur

Taiwan a fost lovit de un cutremur cu magnitudine de 5.4, potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 25 kilometri. Conform Centrului chinez...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...
Ultima oră
Pe aceeași temă