7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSportAlte sporturiNaţionala României de CS:GO, învinsă de Suedia

Naţionala României de CS:GO, învinsă de Suedia

Naţionala României de CS:GO a fost învinsă, vineri, de Suedia în sferturile Campionatului Mondial de Esports, eveniment care s-a desfăşurat în zona Palas din Iaşi, notază Agerpres.

România a început bine partida pe Vertigo, harta aleasă chiar de tricolori, câştigând pistoalele, dar au pierdut runda a doua împotriva Suediei care juca cu arme mai slabe.

Din runda a cincea, când ai noştri au fost nevoiţi pentru prima dată să sacrifice o rundă în favoarea economiei, suedezii au controlat continuu prima hartă şi, chiar dacă România a încercat revenirea de la 15-8, speranţele de a câştiga prima hartă s-au risipit în runda cu numărul 28, când adversarii au reuşit să ţină site-ul A şi să închidă harta cu 16-12.

Harta 2, Inferno, a început în acelaşi ton, cu nordicii la conducere care păreau să se îndrepte către un avantaj decisiv încă din prima jumătate. Ai noştri i-au oprit însă la 8 şi, la mijlocul hărţii, tricolorii erau conduşi doar cu o singură rundă, 7-8. În a doua jumătate, Suedia a câştigat runda de pistoale, lucru care le-a permis să se desprindă confortabil până la scorul de 13-7. Tricolorii au mai dat câteva speranţe publicului din Iaşi cu 2 runde câştigate în site-ul A, dar suedezii au avut puterea necesară de a închide partida cu 16-9 şi 2-0.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Aterizare de urgență a unui avion al companiei Swiss ce zbura de la București la Zurich. Fumul a ajuns în cabină

Un avion al companiei aeriene elveţiene Swiss, care zbura între Bucureşti şi Zurich, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă luni la Graz, în...

Programul băncilor în perioada sărbătorilor de iarnă: ce trebuie să știți pentru 24 decembrie – 7 ianuarie

În perioada sărbătorilor de iarnă, majoritatea băncilor își adaptează programul de lucru, iar multe dintre sucursale vor fi închise în zilele de 25 decembrie,...

Familia Regală petrece Crăciunul în mijlocul românilor la Săvârșin

Majestatea Sa Margareta a oferit, ca în fiecare an, daruri de Crăciun săvârșinenilor aflați în nevoie sau în suferință. Majestatea Sa a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă