O greșeală a unui medic a șocat, dar în același timp a și uimit o întreagă familie! O femeie declarată moartă la spital s-a trezit în timpul înmormântării sale.
O familie din Ecuador a avut un adevărat șoc în timpul priveghiului unuia dintre membrii dragi ai familiei lor, când au început să audă un sunet de bătaie care venea din interiorul sicriului. La deschiderea acestuia, au găsit-o pe femeia pe care o jeliseră din nou vie și sănătoasă, notează higherperspective.com.
Asistenta pensionară în vârstă de 76 de ani, Bella Montoya, a fost dusă de urgență înapoi la spital, unde fusese declarată moartă, spre surprinderea medicilor și a asistentelor care o îngrijeau.
Montoya fusese inițial internată în spital cu o câteva zile înainte să moară din cauza unui posibil accident vascular cerebral și a unui stop cardio-respirator. Nu a răspuns la resuscitare, așa că un medic de gardă a declarat-o moartă.
Fiul ei, Gilberto Barbera, a declarat pentru The Associated Press că aceasta era inconștientă când au adus-o la camera de urgență, pentru ca, câteva ore mai târziu, să fie anunțat că a decedat. El a spus că medicul le-a dat vestea, i-a dat documentele ei de identitate și a prezentat un certificat de deces.
Familia a dus-o apoi la o casă funerară pentru a putea organiza o slujbă rapidă, priveghiul având loc la scurt timp după ce a fost declarată decedată. Acolo s-a trezit și a reușit să-i alerteze pe toți înainte ca sicriul ei să fie acoperit de pământ.
„Eram în jur de 20 dintre noi acolo”, a explicat Barbera. „După aproximativ cinci ore de la priveghi, au început să se audă sunete din sicriu. Mama mea era înfășurată în cearșafuri și lovea sicriul, iar când ne-am apropiat, am putut vedea că respira greu.”
„Ne-a speriat pe toți”, a spus el, dar, din fericire, familia sa a intrat în acțiune și a reușit să o ducă rapid înapoi la spital.
Ministerul ecuadorian al Sănătății a explicat că Montoya se află acum la terapie intensivă la spitalul Martín Icaza din Babahoyo, totul în timp ce ministerul investighează medicii care au fost implicați în îngrijirea ei înainte de „moartea” anunțată.
De asemenea, aceștia au mai spus că a fost format un comitet tehnic pentru a revizui modul în care spitalul emite certificatele de deces, astfel încât să nu se mai întâmple niciodată așa ceva.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!