1.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSportAlte sporturiRomânia, duel cu Franța în optimile de finală ale Campionatului European de...

România, duel cu Franța în optimile de finală ale Campionatului European de volei feminin

Naţionala de volei feminin a României a terminat pe locul trei în grupa B a Campionatului European și va înfrunta echipa Franţei în optimile de finală.

România a fost învinsă de Bulgaria cu scorul de 3-2 (26-24, 18-25, 25-17, 22-25, 15-12), în ultimul meci din grupa B a Campionatului European de volei feminin – CEV EuroVolley 2023, disputat în „Palazzo dello Sport” din Torino. Cu calificarea în „optimi” deja asigurată, fetele noastre au jucat admirabil în disputa cu vecinele de la sud de Dunăre și numai câteva puncte au făcut ca România să nu sărbătorească al treilea succes în grupe la Europeanul de volei feminin.

În fața a aproape 3500 de spectatori, „tricolorele” au cedat dramatic, după un meci care a durat două ore şi 27 de minute. MVP-ul echipei noastre a fost Adelina Budăi-Ungureanu, cu 21 de puncte. De asemenea, Elizabet Lenke Inneh a reuşit 18 puncte, iar Rodica Buterez a contribuit cu 13 puncte.

Cu două victorii, 3-1 cu Croaţia şi 3-2 cu Bosnia-Herţegovina, și trei înfrângeri, 0-3 cu Italia, 2-3 cu Elveția și 2-3 cu Bulgaria, România a încheiat pe locul trei în grupa B, cu un total de 7 puncte. „Tricolorele” au fost devansate doar de campioana europeană en titre Italia, care a terminat cu 15 puncte, și Bulgaria, cu 11 puncte. Pe locul patru a terminat Elveția (6 puncte), Bosnia a fost pe cinci (5 puncte), iar Croația a ocupat ultima poziție, cu un punct. Primele patru clasate din fiecare grupă s-au calificat mai departe.

În optimile de finală, reprezentativa României se va duela cu selecționata Franței, ocupanta poziției secunde din grupa D. Meciul se va disputa sâmbătă, 26 august, la Florența.

Cel mai bun rezultat al României la un Campionat European este medalia de bronz cucerită în 1963. De cealaltă parte, cea mai mare performanță a Franței la un European este locul 7, obținut la ediția din 2021. Atunci, „tricolorele” au ocupat locul 23 din 24 de participante.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Declarația de avere a lui Călin Georgescu: simplitate și transparență financiare

Călin Georgescu nu are datorii, iar veniturile sale provin exclusiv din activitatea didactică Potrivit declarației de avere, publicată pe site-ul BEC, Călin Georgescu arată tuturor...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...

Un candidat cotat la „și alții”, intră detașat în turul doi al prezidențialelor

Călin Georgescu a avut o carieră profesională prolifică, activând în domenii care au survolat de la agronomie și mediu, până la diplomație internațională Călin Georgescu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă