„Azi, sâmbătă 11 mai, am primit informaţii despre executarea unor lucrări neconforme în cursul reparaţiilor care se efectuează la nivelul superior al parcării Sosiri de la aeroportul Henri Coandă. Acestea au avut că rezultat antrenarea unei cantităţi semnificative de apa către nivelul inferior, aceasta scurgandu-se pe autovehiculele parcate acolo”, anunţă CNAB, care precizează că întreaga activitate din zona de şantier cade în responsabilitatea prestatorului lucrărilor de reparaţii.
Compania le transmite posesorilor autoturismelor afectate să anunţe imediat personalul parcării pentru constatarea daunelor şi luarea măsurilor ce se impun, inclusiv pentru acordarea de despăgubiri.
CNAB anunţă că va aplica totodată sancţiunile care se impun celor ce se fac vinovaţi pentru această situaţie.