14.5 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăEconomieEconomie internăHiSky a transportat 210.000 de pasageri în iulie

HiSky a transportat 210.000 de pasageri în iulie

Al doilea cel mai important operator aerian din România, HiSky și-a consolidat cota de piață în iulie, când a transportat peste 210.000 de pasageri. Acesta este cel mai mare volum înregistrat de companie într-o singură lună, cu 50.000 de pasageri în plus față de recordul raportat în iunie și dublu față de aceeași perioadă a anului trecut.

Evoluția rezervărilor pentru luna august confirmă așteptarea ca și acest număr să fie depășit, iar compania să atingă ținta celor două milioane de pasageri transportați, până la finalul sezonului de vară.

Datele raportate de companie pentru luna iulie au fost înregistrate atât pe rutele operate regulat de pe aeroporturile din București, Cluj Napoca, Timișoara, Baia Mare, Iași și Chișinău, cât și pe zecile de zboruri charter, efectuate în parteneriat cu agențiile de turism.

„De la începutul acestui an, cifrele noastre sunt într-o continuă urcare și avem încredere că luna august ne va depăși toate raportările de până acum. Ne bucurăm că am reușit să depășim cu mult media de creștere a pieței, raportată pentru această vară la 7% peste 2022. Avem, bineînțeles, avantajul unei flote foarte bune, tarife și ore accesibile, dar probabil ceea ce ne-a ajutat să câștigăm încrederea pasagerilor a fost faptul că nu suntem parte din problema care a dat peste cap multe planuri de vacanță. Planificăm cursele cu responsabilitate și nu facem promisiuni pe care nu le putem ține. Există, evident și situații care nu pot fi controlate și produc uneori întârzieri, însă principiul care stă la baza operațiunilor noastre este să nu ne fundamentăm creșterea pe riscul pasagerilor. Și, iată că, deși nu ne aflăm într-o goană după recorduri, ele vin și dacă-ți faci treaba cu seriozitate”, spune Iulian Scorpan, CEO HiSky.

Aeroportul Otopeni rămâne principala bază de operare a companiei. Mai mult de 78.000 de pasageri au zburat în luna iulie cu HiSky, cu plecare din București. Al doilea aeroport, după volumul traficului, a fost, și în această lună, cel din Chișinău, urmat, la mică distanță, de Cluj Napoca și de celelalte aeroporturi, de unde compania operează curse regulate, Iași, Timișoara și Baia Mare. În plus față de acestea, în iulie, compania aeriană a mai efectuat curse charter pe alte zece aeroporturi din România.

În primăvara acestui an, HiSky și-a completat flota cu două aeronave noi Airbus A321 LR. Datorită performanțelor acestui tip de aeronavă, care poate parcurge distanțe de până la 7.400 km, fără escală, compania aeriană reușește să acceseze o nouă piață, cea a destinațiilor de vacanță mai îndepărtate, din Asia și Africa. În această vară, compania aeriană operează atât cursele regulate, cât și pe cele în regim charter cu opt aeronave și o capacitate totală de 1.500 de locuri.

După cota de piață, HiSky se situează pe locul patru între companiile aeriene care activează în România, după Wizz Air, Ryanair și Tarom și este cel mai mare operator de pe piața din Republica Moldova.

Răzvan Zamfir
Răzvan Zamfir
Răzvan este în presă de două decenii, fiind jurnalist atât de presă scrisă cât și de online. Și-a început cariera scriind articolele la mașina de scris, fiind licențiat în filosofie. Și-a perfectat apoi cunoștințele în jurnalismul de business și financiar. Are în portofoliu nume mari de presă precum Bursa, Capital, Business Cover – pe care l-a coordonat, Economica sau Economedia. Este autor România Liberă din iulie 2023.
Cele mai citite

FCU Craiova și FC Voluntari, în Liga a 2-a! Dinamo și FC Botoșani au prins barajul

FCU Craiova și FC Voluntari vor juca din sezonul viitor la matineu, în timp ce Dinamo și FC Botoșani au prins locurile de baraj,...

Cum să calmezi mâncărimea și disconfortul bebelușului tău? Află în cartea VindecaDAI

Afecțiunile pielii sunt îngrijorări normale ale părinților, în primele luni de viață ale bebelușilor și nu numai. Află acum modul natural de vindecare...

Google Maps face viața șoferilor mai ușoară. Ce funcții noi a introdus

Google Maps vine cu noi update-uri. Șoferii sunt principalii beneficiari, mai ales conducătorii de mașini electrice. Modificări aduse aplicației Google Maps Noua actualizare introduce suport îmbunătățit...
Ultima oră
Pe aceeași temă