0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăEconomieNuclearelectrica, profit net mai mare cu aproape 24% în primul trimestru

Nuclearelectrica, profit net mai mare cu aproape 24% în primul trimestru

„Rezultatul din exploatare (EBIT) a înregistrat o creştere de 42,9%, iar EBITDA o creştere de 25,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, în principal ca urmare a creşterii veniturilor din exploatare cu 18,7%, influenţate de creşterea cu 22,9% a veniturilor din vânzarea energiei electrice”, arată raportul companiei.

Producţia de energie electrică a celor două unităţi operaţionale ale CNE Cernavodă în trimestrul I al anului s-a ridicat la 2.742 GWh, cu 1% mai mare faţă de primele trei luni ale anului trecut.

De asemenea, veniturile din exploatare au crescut cu 18,7%, determinate de creşterea cu 23,5% a preţului mediu ponderat al energiei electrice vândută în trimestrul I al anului 2019 faţă de preţul mediu ponderat din trimestrul I al anului 2018, în condiţiile vânzării unei cantităţi totale de energie electrică în primele trei luni ale acestui an similar cu cantitatea totală vândută în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2018 (scădere cu doar 0,6%).

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%.

Compania are o capitalizare de 3,25 miliarde lei.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă