28.4 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăȘtirile zileiRomânia, locul 9 între statele cu cel mai dezvoltat sector de camping

România, locul 9 între statele cu cel mai dezvoltat sector de camping

România se află pe locul 9 în topul statelor cu un sector de camping bine dezvoltat, românii fiind din ce în ce mai doritori să plece în vacanţă cu autorulota, arată rezultatele unui studiu de specialitate, publicate vineri, scrie Agerpres.

Conform Vola.ro şi Ruuts Travel, în plin sezon estival, preţurile medii pentru o rulotă care se ataşează la maşină sunt de 60 – 80 de euro/noapte, în timp ce preţurile medii pentru o autorulotă sunt de 120 – 175 de euro/noapte. În extra-sezon, tarifele sunt şi cu până la 40% mai mici.

La momentul actual, România ocupă locul 9 în topul ţărilor cu un sector de camping bine dezvoltat, iar destinaţiile preferate de către români sunt: Grecia, Croaţia, Turcia, Slovenia, Italia (în lunile de vară), respectiv Norvegia, Finlanda, Austria (în timpul iernii).

În România, cele mai multe cereri de rezervare a autorulotelor sunt pentru Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov şi Iaşi.

Când vine vorba despre durata de închiriere a autorulotei, lucrurile diferă de la un sezon la altul.

Astfel, pe timp de vară, când vremea permite explorările în aer liber, turiştii închiriază autorulote pentru şapte zile, în timp ce iarna aceste case mobile se închiriază, în medie, pentru aproximativ trei zile.

Răzvan Zamfir
Răzvan Zamfir
Răzvan este în presă de două decenii, fiind jurnalist atât de presă scrisă cât și de online. Și-a început cariera scriind articolele la mașina de scris, fiind licențiat în filosofie. Și-a perfectat apoi cunoștințele în jurnalismul de business și financiar. Are în portofoliu nume mari de presă precum Bursa, Capital, Business Cover – pe care l-a coordonat, Economica sau Economedia. Este autor România Liberă din iulie 2023.
Cele mai citite

Marius Baciu surprinde după eliminarea FCSB! Declarațiile antrenorului au stârnit reacții

Marius Baciu s-a declarat dezamăgit de rezultatul cu FK Auda, dar a afirmat că este mulțumit de jocul prestat de FCSB.FCSB a fost eliminată...

Cod portocaliu de caniculă. Temperaturile pot ajunge la 40 de grade în vestul țării

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că valul de căldură se va intensifica în weekend și va continua și în prima parte a săptămânii...

CFR Cluj își află următorul obstacol european! Adversarii din play-off pot fi de calibru

CFR Cluj va afla luni posibila adversară din play-off-ul UEFA Conference League, înaintea dublei cu Tromso din turul al treilea preliminar.CFR Cluj continuă parcursul...
Ultima oră
Pe aceeași temă