6.4 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSportFotbalFarul Constanța merge mai departe în Conference League. „Marinarii” au „scufundat” campioana...

Farul Constanța merge mai departe în Conference League. „Marinarii” au „scufundat” campioana Armeniei

Farul Constanţa s-a calificat în turul al treilea preliminar al Conference League, după ce s-a impus cu scorul de 3-2, în deplasare, în fața echipei armene FC Urartu.

Echipa antrenată de Gheorghe Hagi a făcut o primă repriză foarte slabă la Erevan, a fost condusă cu 2-0, prin golurile marcate de Nana Antwi (11) şi Leon Sabua (47), dar a revenit spectaculos şi s-a impus prin golurile reuşite de Dragoş Nedelcu (53) şi Denis Alibec (57, 90+2).

Urartu a controlat jocul în prima parte, iar prima ocazie a venit în minutul 8, când Margarian a şutat pe lângă vinclu de la 20 de metri. Gazdele au deschis scorul în minutul 11, prin Nana Antwi, aflat liber la 20 m, cu şut la colţ.

Prima tentativă ofensivă a constănţenilor a venit în minutul 14, când Alibec a avut o încercare de lob, dar fără emoţii pentru portar. Armenii au continuat să preseze şi au mai trimis o dată balonul în plasă (22), prin Maksimenko, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Portarul Aioani s-a remarcat (34) la şutul lui Grigorian la colţul scurt.

Rivaldinho a trecut pe lângă egalare (36), după o intercepţie în careul gazdelor, dar a şutat pe lângă poarta goală din unghi. Ultima ocazie a primei reprize a fost ratată de Sabua (42), care a reluat din voleu peste poartă la centrarea lui Salou.

FC Urartu s-a desprins în debutul reprizei secunde (47), când şutul lui Maksimenko a fost respins de Aioani, iar Sabua a reluat simplu în plasă.

Golul a trezit-o pe Farul, care a marcat de două ori în cinci minute, prin Nedelcu (53), după un corner executat de Alibec şi deviat de un fundaş de la Urartu, şi prin Alibec (57), lansat excelent de Mazilu.

Farul a controlat jocul în continuare, dar şutul lui Kiki din colţul careului mare a fost respins de Melihov (58). Apoi, Băluţă (63) a şutat din interiorul careului, pe lângă poartă. Mazilu a avut o acţiune spectaculoasă (73), dar Artean a trimis telefonat şi un fundaş a respins de pe linia porţii.

FC Urartu a presat în ultima parte a meciului, dar Farul s-a apărat exact şi a dat lovitura pe contraatac, prin Alibec (90+2), lansat excelent de Băluţă.

În tur, campioana României se impusese cu acelaşi scor, 3-2.

Farul Constanţa va juca în turul al treilea contra formaţiei Flora Tallinn. Campioana Estoniei a fost eliminată din primul tur preliminar al Ligii Campionilor de Rakow Czestochowa, campioana Poloniei, cu 1-0 şi 3-0.

Prima manşă se joacă la Ovidiu, pe 10 august, iar returul are loc în Estonia, pe 17 august.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Robert F. Kennedy Jr., controversatul critic al vaccinurilor, nominalizat de Trump pentru conducerea Sănătății în SUA

Robert F. Kennedy Jr., în vârstă de 70 de ani, a fost propus de viitorul președinte Donald Trump pentru a conduce Departamentul de Sănătate...

Economia României accelerează în T3, dar rămâne sub așteptări: PIB-ul crește cu 1,1%

Economia românească a înregistrat o creștere de 1,1% în trimestrul al treilea al anului 2024, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS)....

ROBOR la 3 luni crește la 5,58%, marcând o nouă tendință pe piața dobânzilor

Indicele ROBOR la 3 luni, utilizat pentru calculul dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de mai 2019 și la creditele curente ale...
Ultima oră
Pe aceeași temă