28.8 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăSocialEvenimentWeekend de "foc" pe litoral. Peste 140.000 de turiști prezenți

Weekend de „foc” pe litoral. Peste 140.000 de turiști prezenți

Pe litoral s-a înregistrat cel mai aglomerat sfârșit de săptămână de până acum, din această vară. Se pare că au fost prezenți peste 140.000 de turiști, în mod oficial.

Cu siguranță sunt mai mulți, cazați în unități neînregistrate, iar cele mai aglomerate stațiuni sunt Eforie și Costinești, asta datorită prețurilor mai „omenești.”

Potrivit datelor oficiale, cei mai mulți oaspeți sunt la Eforie Sud: 35.000. La amiaza, faleza și plaja stațiunii erau pline, notează știrileprotv.ro.

Ce spun turiștii?

„Sunt mulțumită de cazare, de prețurile care sunt”.

„Am venit 3 ani la rând și mi-a plăcut și din cauza asta am venit din nou. Prețuri ca și anul trecut, nu sunt exagerate. 2.000 pe 4 zile”.

„Este pentru familiști, aici ne place, am venit în fiecare an, la Mamaia e foarte departe, ca să ajungi la apă. Foarte aglomerat, dar e frumos când e lume multă, atât că e apa puțin murdară, dar e foarte frumos când e lume multă”.

Peste o treime dintre turiștii care ajung pe litoral sunt din București

Cei mai mulți turiști care și-au făcut vacanțele în stațiunile autohtone de la Marea Neagră până la jumătatea sezonului estival sunt din București, peste 36% din totalul celor care au ales litoralul românesc fiind din Capitală, arată datele colectate de Litoralulromanesc.ro, cel mai mare turoperator pe acest segment. La polul opus se situează județele Tulcea, Ialomița, Mehedinți și Sălaj, care, cumulat, nu adună nici două procente. Mai mult decât atât, locuitorii Capitalei sunt turiști recurenți, în condițiile în care unii dintre ei merg chiar și de 3-4 ori pe vară la mare, spre deosebire de cei din alte județe, care își organizează o singură deplasare pe sezon pe litoralul românesc.

Datele analizate în sezonul 2022 – 2023, pe un eșantion de peste 207.000 rezervări, evidențiază faptul că aproape 36% dintre turiștii care au ajuns în acest interval pe litoralul românesc provin din București.

Capitala conduce detașat clasamentul, următoarele două locuri din Top 3 fiind la mare distanță. Astfel, locul secund este ocupat de județul Prahova, cu 5,92% din totalul turiștilor veniți pe litoral, iar pe poziția a treia se află județul Cluj, cu 5,27% din total.

În continuare, Topul 10 al județelor din care vin la mare turiști este format din: Timiș (5,20%), Brașov (4,44%), Iași (4,30%), Argeș (2,75%), Bacău (2,14%), Dolj (2,14%) și Suceava (2,10%).

La coada clasamentului se află județele Tulcea, Ialomița, Mehedinți și Sălaj, care, cumulat, generează sub 2% din totalul turiștilor care aleg litoralul românesc.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

DNSC avertizează asupra unei noi fraude. Escrocii folosesc Facebook și WhatsApp pentru oferte de împrumut false

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei noi metode de fraudă care circulă pe Facebook și WhatsApp.Escrocii profită de persoanele aflate în...

Numărul milionarilor din România aproape s-a dublat în cinci ani. Cine se află în topul mondial

România a înregistrat una dintre cele mai accelerate creșteri ale numărului de persoane cu averi de peste 30 de milioane de dolari, potrivit raportului...

Nicușor Dan, după decizia Fitch: România își păstrează direcția economică, iar ultimele reforme din PNRR intră în linie dreaptă

Șeful statului a anunțat că va promulga săptămâna viitoare legile adoptate recent de Parlament și incluse printre jaloanele PNRRPreședintele Nicușor Dan afirmă că România...
Ultima oră
Pe aceeași temă