4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internaționalTurcii încep să plătească pomenile electorale ale lui Erdogan. Taxele pe combustibili,...

Turcii încep să plătească pomenile electorale ale lui Erdogan. Taxele pe combustibili, majorate cu aproape 200%

Turcia a majorat duminică cu aproape 200% taxele pe combustibili, pentru a finanţa majorarea bugetului cu 1.120 miliarde de lire (42,2 miliarde de dolari), după ce cutremurele din februarie şi alegerile prezidenţiale din mai au dus la creşterea cheltuielilor, transmit Bloomberg şi Reuters, citate de Agerpres.

Măsura va fi de ajutor, după ce deficitul bugetar al Turciei a urcat în primele cinci luni din 2023 la 263,6 miliarde de lire, de la 124,6 miliarde de lire în perioada similară din 2022, dar ar putea alimenta inflaţia, care s-a redus în iunie la 38,21%, de la 85,51% în octombrie, cel mai ridicat nivel din ultimii 24 de ani.

Majorarea taxele pe combustibili va ajuta la acoperirea necesităţilor de finanţare după cutremurele din februarie şi va permite Trezoreriei să menţină rezerve solide de numerar, susţin autorităţile de la Ankara.

Sâmbătă, Parlamentul a adoptat majorarea bugetului cu 1.120 miliarde de lire iar recent Guvernul a majorat TVA cu două punct procentuale şi a adoptat diverse majorări de taxe, în încercarea de a spori resursele publice.

Din 2018, lira s-a depreciat cu peste 80% iar anul acesta s-a depreciat cu peste 28%, ceea ce a dus la majorarea preţurilor bunurilor, de la alimente la combustibili, într-o ţară dependentă de importuri.

Înainte de alegerile prezidenţiale din luna mai, Recep Tayyip Erdogan a majorat cheltuieile bugetare, prin creşterea salariilor şi oferirea posibilităţii de pensionare anticipată pentru milioane de persoane. În plus, alegerile prezidenţiale au avut loc la doar câteva luni după o serie de cutremure devastatoare care au provocat pagube economice estimate la peste 100 de miliarde de dolari.

Potrivit Trezoreriei Turciei, deficitul bugetar prognozat pentru acest an este de 659 de miliarde de lire (25,3 miliarde de dolari).

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

O analiză a mărcii AUR: o nouă formă de populism de extremă dreapta la periferia Europei

Partidele populiste europene de extremă-dreapta au crescut pe valuri de sentimente anti-imigrație, euroscepticism și protecționism economic. În prezent, ele formează a doua cea mai...

Serviciile de piață domină economia: cele mai multe întreprinderi și salariați

Mai mult de jumătate dintre întreprinderile active din România (52%) au fost anul trecut în domeniul Serviciilor de piață, sector care a raportat și...

Antreprenorii mici, blocați în activitatea economică

Micii antreprenori cer o soluție rapidă pentru a-și putea continua activitatea fără impedimente legislative Intrarea în vigoare a Ordinului 181/2023 al Ministerului Afacerilor Interne (MAI)...
Ultima oră
Pe aceeași temă