Patru persoane, doi adulţi şi doi minori, au decedat, duminică, într-un accident produs în comuna Orbeni, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren.
În cursul acestei zile, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în comuna Orbeni, în urma unui apel care anunța faptul că un autoturism a fost lovit de tren, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău.
La locul evenimentului s-au trimis pentru intervenţie două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi două ambulanţe SAJ.
Traficul feroviar în zonă este blocat, mai precizează sursa citată.
Poliţiştii întreprind cercetări pentru a stabili împrejurările care au condus la producerea accidentului.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!