3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăPoliticăGabriela Firea, după demisie: „Nu am nicio vină”. Aceasta s-a autosuspendat și...

Gabriela Firea, după demisie: „Nu am nicio vină”. Aceasta s-a autosuspendat și din funcțiile deținute în PSD

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, a anunţat vineri că i-a prezentat premierului demisia din funcţie şi că s-a suspendat, pentru o perioadă limitată, şi din funcţia de preşedinte al Organizaţiei PSD Bucureşti.

„Am decis, cu mare regret, dar hotărâtă şi cu fruntea sus, să plec din Guvernul României. Am avut acum câteva minute o întâlnire cu domnul prim-ministru Marcel Ciolacu în care i-am prezentat demisia din funcţia de ministru al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse. Nu am de ce să mă ruşinez, nu am nicio vină, nu aş fi acceptat să se întâmple ceva rău cu vreo persoană şi să nu reacţionez. Plec pentru ca premierul să poată lucra în linişte proiectele economice şi sociale bune pentru români, la fel, miniştrii PSD şi PNL să-şi poată prezenta munca. În această atmosferă de război total faţă de mine, ca membru al Guvernului, nu se poate continua o activitate normală. Nici adevăratul război de la graniţă nu s-a mai auzit şi văzut în aceste zile”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.

Ea a subliniat că miza celor care „au pus tunurile pe ea” nu este Ministerul Familiei, ci reconfigurarea scenei politice, acesta fiind şi motivul pentru care se suspendă, pentru o perioadă limitată, şi din funcţia de preşedinte al Organizaţiei PSD Bucureşti şi se retrage, pentru aceeaşi perioadă, şi din Biroul Permanent Naţional.

„Dar, miza celor care au profitat de ancheta autorităţilor, au confiscat mesajele publice şi au pus tunurile pe mine nu este Ministerul Familiei, ci reconfigurarea scenei politice pentru anul electoral viitor. Tocmai din acest motiv plec, pentru moment, cu mare tristeţe, faţă de tot ceea ce am făcut şi puteam construi împreună cu echipa social-democrată din Capitală, şi din funcţia de Preşedinte al Organizaţiei PSD Bucureşti, din care mă suspend o perioadă limitată. Şi, cum în Biroul Permanent Naţional am reprezentat în primul rând Capitala, chiar dacă am promovat cu mare drag proiecte pentru întreaga ţară, înţeleg să mă retrag pentru aceeaşi perioadă”, a explicat Gabriela Firea.

Aceasta a reiterat că este nevinovată şi că ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile în ceea ce o priveşte a avut ca scop să-i anuleze şansele de a câştigat un mandat de primar general.

„În aceste 10 zile de război total pentru demolarea mea şi mai puţin pentru aflarea adevărului, am observat că subit, ca la un semn sau o comandă, a existat un singur interes: să se arunce cât mai mult noroi spre mine, cât mai multe dezinformări, să se exercite presiune mediatică asupra mea şi a soţului meu, să fim puşi la stâlpul infamiei, cu un singur scop. Scopul nu era doar să plec din Guvern. Conduc ministerul cu cel mai mic buget şi m-am luptat, uneori, inclusiv cu cei care trebuiau să mă ajute pentru toate proiectele realizate, cu mare chin, într-un an şi jumătate. Obiectivul demolatorilor mei din multe direcţii este să nu mai intru în cursa pentru Primăria Capitalei! Să nu mă mai aliniez la startul precampaniei! Toate sondajele arată că aş fi câştigat în orice formulă politică. Pentru că bucureştenii au plătit, din păcate, amar, cei trei ani de experimente pe viaţa lor cu un individ absolut nepăsător la nevoile oamenilor. (…) Sunt complet nevinovată, s-a văzut şi din ancheta derulată, se va constata şi în continuare, în justiţie, dar ceea ce s-a întâmplat cu viaţa mea şi a familiei mele în ultimele 10 zile mi-a arătat interesul imens ca eu să mă erodez şi să-mi scadă până la anulare şansele de a mai câştiga un mandat de primar general”, a precizat Firea.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă