2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSocialScandalul azilelor care terorizau bătrâni. CJ Ilfov susține că n-are drept de...

Scandalul azilelor care terorizau bătrâni. CJ Ilfov susține că n-are drept de control în cămine private. CJ Ilfov și Ministerul Muncii se acuză reciproc

Consiliul Județean Ilfov, pe rază căruia se află cele trei cămine de bătrâni aflate acum sub anchetă, susține că instituțiile din subordinea unui CJ nu au dreptul să controleze cămine private.

„Ce putem noi face este să monitorizăm oamenii, dar doar în centrele în care aceştia sunt duşi de noi. DGASPC Ilfov are nişte centre care sunt în subordinea noastră, pe care le monitorizăm, le controlăm efectiv mereu”, a declarat Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov.

Motivul pentru care CJ Ilfov a trimis bătrâni în cămine private este evitarea supraaglomerării în căminele DGASPC. „Legea ne obligă să nu avem mai mult de 50 de beneficiari într-un centru. Drept urmare, DGASPC Ilfov a fost să contacteze aceste servicii sociale de la furnizori privaţi”, a explicat Hubert Thuma.

Președintele CJ Ilfov a făcut aceste precizări în seara zilei de 6 iulie 2023 și le-a reluat în ziua de 7 iulie. Tot în 7 iulie, ministrul Muncii, Marius Budăi, a avut o conferință de presă în care susținea că responsabilitatea pentru căminele care sunt, acum, cercetate, revine CJ Ilfov.

Tot în 7 iulie 2023, premierul Ciolacu a cerut ministrului Muncii să demită conducerile a două structuri din subordinea Ministerului Muncii: „Îi solicit domnului ministru al Muncii ca astăzi conducerea ANEPIS şi conducerea AJPIS Ilfov să fie destituite”. De asemenea, premierul a cerut conducerii CJ Ilfov și conducerii Primăriei Sectorului 3 să demită funcționarii care conduc structurile de asistența socială.

În paralel, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Ilfov a anunțat că a efectuat controale în anii 2021 și 2022. În aceste două cazuri, DSP Ilfov a aplicat amenzi împotriva conducerii centrelor de bătrâni. DSP este subordonată Ministerului Sănătății.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Amazon, în vizorul UE: posibilă investigație pentru încălcarea Actului Piețelor Digitale

Uniunea Europeană ar putea deschide o investigație împotriva Amazon în 2025, sub suspiciunea că gigantul ar fi încălcat Actul Piețelor Digitale (DMA) prin favorizarea...

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Cod roșu de viscol și vânt puternic: traficul rutier afectat grav în mai multe județe din țară

Circulația rutieră este puternic afectată, vineri, în mai multe zone ale țării din cauza viscolului și vântului extrem. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a...
Ultima oră
Pe aceeași temă