14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăȘtirile zileiEchipele Apa Nova au gestionat, după ploaia torenţială de vineri, peste 350...

Echipele Apa Nova au gestionat, după ploaia torenţială de vineri, peste 350 de cazuri

Echipele Apa Nova au intervenit, vineri, încă de la primele sesizări primite în Call Center, gestionând peste 350 de cazuri de acumulări de apă pe stradă sau în subsoluri, guri de scurgere sau racorduri, se arată într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, de companie.

Toate cazurile au fost remediate în cursul nopţii, până la ora 3:00.

Compania precizează că în această perioadă au intervenit 32 de autospeciale, 53 de autoutilitare, 23 de pompe şi 228 de specialişti ANB. 

Conform Apa Nova, în cursul după-amiezii de vineri s-au înregistrat precipitaţii care au depăşit cu mult limitele medii lunare. Într-un interval de trei ore, s-a descărcat pe toată suprafaţa municipiului Bucureşti o treime din cantitatea medie multianuală aferentă lunii mai, respectiv 24.93 l/m2, iar izolat, a fost chiar depăşită (77.2 l/m2 la pluviometrul SPAI Pantelimon).

În 30 de minute, între orele 16:00 -16:30, cantitatea de precipitaţii înregistrată in mai multe puncte de măsură a fost impresionantă: la Pantelimon a fost o creştere de 50 litri / mp (49,6), de la 14,80 la 64,40, la Parcului a fost o creştere de 40 litri/mp, de la 14,60 la 53,80, iar la alte puncte de măsurare cum ar fi Colentina si Dorobanţi, creşterea a fost de peste 20 l/mp.

“Aceste ploi cu un caracter torenţial, căzute într-un interval foarte scurt de timp, corespund probabilităţii de apariţie a unor astfel de fenomene ce pot apărea între o dată la 50 ani (de exemplu în zona Colentina), iar în zona Pantelimon de o dată la 100 ani”, arată Apa Nova.

Debitul maxim tranzitat în Caseta de Ape Uzate de ~127 m3/s poate fi comparat cu cel al râurilor Olt sau Someş. În decursul a trei ore, volumul total tranzitat în Caseta de Ape Uzate a fost de 2,5 milioane mc de apă, ceea ce reprezintă un sfert din capacitatea acumulării Lacul Morii, care are un nivel normal de retenţie de 10 milioane de mc de apă. Acest baraj se umple în mod normal în câteva luni.

 

Cele mai citite

VIDEO. Vladimir Putin, prezent la slujba de Înviere, oficiată de Patriarhul Kirill

Credincioșii, inclusiv președintele Vladimir Putin, au umplut Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova pentru slujba de Paște în timpul nopții, condusă de Patriarhul Kirill, șeful...

VIDEO. Tenis sau fotbal? Al Nassr, victorie clară împotriva Al Wehda. Cristiano Ronaldo bifează al 66-lea hat-trick din carieră

Cristiano Ronaldo continuă să impresioneze în campionatul Arabiei Saudite, demonstrând încă o dată de ce este considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din...

Lista PSD pentru Consiliul General începe cu Firea, Negoiță și Băluță. Piedone nu figurează

Lista candidaților propuși de PSD pentru Consiliul General al Municipiului București începe cu Gabriela Firea, Robert Negoiță, Daniel Băluță și Dan Cristian Popescu. Pe lista...
Ultima oră
Pe aceeași temă