21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSocialEducațieDezinteres pentru Bac. Zeci de mii de absolvenți de liceu au refuzat...

Dezinteres pentru Bac. Zeci de mii de absolvenți de liceu au refuzat să participe la examenul maturității

Zeci de mii de absolvenți de liceu nici măcar nu s-au înscris anul acesta la Bacalaureat, în timp ce media absenților la primele trei probe scrise a fost de 3.000 de candidați.

Promoția actuală de absolvenți de liceu este de aproximativ 140.000 de persoane.

Doar aproximativ 114.000 de absolvenți din promoția curentă s-au înscris la actuala sesiune a examenului național de bacalaureat.

Rezultă un număr de aproximativ 26.000 de absolvenți de liceu care din start nu au fost interesați de examenul maturității.

La aceștia se adaugă cei care au absentat de la probele scrise, cu toate că s-au înscris la Bacalaureat.

La prima probă scrisă, cea de Limba și literatura română, au lipsit 2.845 de candidați.

Numărul absenților a crescut la cea de-a doua probă, la Matematică sau Istorie, ajungând la 3.991.

La proba obligatorie a profilului au absentat 3.870 de candidați.

Rezultă o medie de 3.000 de absenți pe zi la primele trei probe scrise ale examenului maturității.

Cifrele sunt comparabile cu cele înregistrate la sesiunea similară din anul trecut.

Afișarea rezultatelor

Rezultatele iniţiale vor fi afişate în data de 3 iulie, până la ora 12,00, în centrele de examen şi online http://www.bacalaureat.edu.ro/, contestaţiile putând fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12,00 – 18,00, inclusiv prin mijloace electronice.

Candidaţii care contestă rezultatul iniţial al evaluării trebuie să completeze, să semneze şi să depună/transmită prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială prin creştere sau descreştere.

Afişarea rezultatelor finale este programată în data de 7 iulie, în centrele de examen şi online http://www.bacalaureat.edu.ro/.

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, mai multe condiţii, respectiv:

– recunoaşterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;

– susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;

– obţinerea unei medii a notelor, la probele scrise, de cel puţin 6.

Conform unei decizii aprobate prin ordin de ministru, lucrările scrise ale candidaţilor din judeţul Călăraşi vor fi evaluate digitalizat, în cadrul unui program-pilot derulat de Ministerul Educaţiei.

Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie publică subiectele şi baremul de corectare pentru fiecare probă scrisă, zilnic, la ora 15,00, pe site-ul subiecte.edu.ro.

Pe durata desfăşurării probelor, toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video.

În perioada alocată probelor scrise, între orele 8,00 – 16,00, Ministerul Educaţiei a pus la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi de organizare.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Avertisment al Poliției Române și al Asociației Române a Băncilor

Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Asociația Română a Băncilor atrag atenția, prin intermediul proiectului național de conștientizare Siguranta Online, cu privire...

Ecuație rezolvată în Liga 1! CFR Cluj, vicecampioană, Universitatea Craiova termină pe locul 3

CFR Cluj e noua vicecampioană a României, în timp ce Universitatea Craiova a terminat pe ultima poziție a podiumului Ligii 1, după rezultatele înregistrate...

Premierul slovac Fico se află în afara oricărui pericol, dar starea sa este gravă

Premierul slovac Robert Fico nu mai este în pericol imediat, dar se află în continuare în stare gravă, a declarat duminică adjunctul său, la...
Ultima oră
Pe aceeași temă