10.7 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSportFotbalVIDEO. Fiesta în Giulești. Rapid a sărbătorit centenarul alături de mii de...

VIDEO. Fiesta în Giulești. Rapid a sărbătorit centenarul alături de mii de suporteri

Clubul Rapid a sărbătorit, duminică, 100 de ani de la înfiinţare, mii de suporteri participând la o serie de evenimente organizate de-a lungul zilei în faţa şi în interiorul Stadionul Giuleşti.

Sărbătoarea a început încă de dimineaţă, de la ora 10:00, când în faţa arenei s-a deschis Street Food Festival. Pe Calea Giuleşti, devenită pietonală între Podul Grant şi Strada 9 Mai, fanii rapidişti s-au putut bucura de activităţi de recreere, spectacole, muzică şi food truck-uri.

Ploaia care s-a abătut asupra Capitalei după-amiază nu i-a alungat pe suporteri, aceştia rămânând în apropiere în aşteptarea spectacolului din interiorul arenei. Show-ul a debutat la ora 19:00 cu imnul României intonat de soprana Felicia Filip şi a continuat la ora 19:23 cu imnul clubului Rapid cântat de Orchestra Simfonică Bucureşti împreună cu cei aproximativ 10.000 de suporteri.

Galeria rapidistă a avut momentele sale în timpul spectacolului, animând atmosfera în mai multe rânduri, câteva dintre cântece fiind acompaniate de Orchestra Simfonică Bucureşti.

Au susţinut concerte mai mulţi artişti precum Connect-R, Horia Brenciu, Delia, Damian Drăghici Brothers, Rappa sau Teodora Dinu.

Fanii au aplaudat la scenă deschisă legendele Rapidului, fotbalişti care au făcut istorie în alb-vişiniu şi sportivi de la diferite discipline sportive medaliaţi la competiţii internaţionale.

Printre foştii fotbalişti şi antrenori ai grupării alb-vişinii care au participat la sărbătoarea centenarului s-au aflat Rică Răducanu, Mugur Bolohan, Zeno Bundea, Cristian Dulca, Ionel Ganea, Dorel Mutică, Ştefan Nanu, Răzvan Raţ, Emmanuel Godfroid, Adrian Iencsi, Carlos Cesinha, Mugurel Buga, Nicolare Grigoe, Robert Ilyeş, Viorel Moldovan, Valentin Negru, Marius Constantin, Daniel Niculae, Vasile Maftei, Cristiano Bergodi, Mircea Bornescu, Ovidiu Herea, Ionuţ Mazilu, Nicolae Vasile, Vladimir Bozovic sau Ionuţ Voicu.

La eveniment au participat şi jucătorii din lotul actual al echipei giuleştene împreună cu antrenorul Adrian Mutu.

„Cu momente superbe, cu altele mai grele, ai rămas acelaşi Făt Frumos al fotbalului românesc. Poveştile adunate într-un secol au umplut milioane de pagini de istorie. Suporterii tăi au fost întotdeauna un etalon de pasiune, demnitate şi fidelitate, fiind lângă tine indiferent de ligă. Ai câştigat trei titluri oficiale, sau doar atâtea ţi-au fost recunoscute, dar mereu ai impus respect şi ai fost admirat de adversari. Ai obţinut 13 cupe ale României şi alte trofee, cu care toţi ne mândrim. Numele tău a fost reprezentat cu onoare de jucători fabuloşi, ce au devenit legende. Europa a fost impresionată de rezultatele tale şi mereu ai ţinut steagul României sus. Ai scris istorie, iar viitorul este al tău! La mulţi ani, Rapidule! Să nu te schimbi niciodată! 100 spre Infinit!”, a fost mesajul clubului Rapid pe Facebook.

Clubul Rapid a fost înfiinţat la 25 iunie 1923 de un grup de muncitori de la Atelierele Griviţa CFR. De-a lungul timpului, clubul giuleştean a purtat mai multe denumiri precum CFR Bucureşti, Locomotiva Bucureşti şi Rapid Bucureşti, în palmaresul său figurând 3 titluri oficiale de campioană (1967, 1999, 2003), 13 Cupe ale României (1935, 1937, 1938, 1939, 1940, 1941, 1942, 1972, 1975, 1998, 2002, 2006, 2007), 4 Supercupe ale României (1999, 2002, 2003, 2007), 1 Cupă a Ligii (1994) şi 2 Cupe Balcanice (1965, 1966).

Rapid este prima echipă românească ajunsă în finala unei competiţii europene intercluburi: Cupa Europei Centrale (1940 – finala cu Ferencvaros Budapesta nu s-a mai disputat din cauza războiului). De asemenea, gruparea giuleşteană are cel mai lung parcurs european al unei echipe româneşti într-o competiţie continentală intercluburi: 16 meciuri în Cupa UEFA, ediţia 2005-2006. Cele mai mari performanţe în Europa ale formaţiei alb-vişinii sunt reprezentate de participările în faza sferturilor de finala ale Cupei Cupelor (1972-1973) şi Cupei UEFA (2005-2006).

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Elena Lasconi dezvăluie ce le-ar cere lui Putin și lui Trump dacă s-ar vedea cu ei

Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, a fost întrebată, miercuri seara, în emisiunea electorală „Alege ce urmează!“ de la Antena 1, ce ar...

SUA și-ar putea redeschide joi ambasada de la Kiev

Statele Unite se aşteaptă ca ambasada americană la Kiev să revină la operaţiunile normale joi după o alertă de securitate, le-a declarat miercuri reporterilor...

Incendiu la Vălenii de Munte. Acoperișul unui lăcaș de cult a luat foc

Un incendiu a izbucnit miercuri seară la o casă de rugăciune din oraşul Vălenii de Munte, focul manifestându-se la nivelul acoperişului pe o suprafaţă...
Ultima oră
Pe aceeași temă