18.1 C
București
marți, 14 iulie 2026
AcasăȘtirile zileiVIDEO: Qatar și Emiratele Arabe Unite își redeschid ambasadele după șase ani...

VIDEO: Qatar și Emiratele Arabe Unite își redeschid ambasadele după șase ani de disensiuni

Ambasadele Qatarului și Emiratelor Arabe Unite s-au redeschis, luni 19 iunie, pentru a-și relua activitatea, după ce cele două state din Golf au convenit să restabilească legăturile diplomatice, a anunțat Ministerul de Externe din Qatar.

Șase ani de tensiuni în Golf ar putea în sfârșit să se încheie.

Doi aliați ai SUA – Qatar și Emiratele Arabe Unite – au început să lucreze îmrepună pentru a restabili relațiile diplomatice care au fost întrerupte în urmă cu șase ani.

La acea vreme, Emiratele Arabe Unite s-au alăturat Arabiei Saudite și Egiptului, afirmând că Qatar susține terorismul, o referire la islamul politic, și că a stabilit legături mai strânse cu Iranul.

Doha a negat acuzațiile.

Cu toate acestea, luni, cele două părți și-au redeschis ambasadele respective pentru a încerca să refacă legăturile, potrivit Ministerului de Externe din Qatar.

Toate acestea au loc în contextul unui impuls regional mai larg pentru reconciliere, inclusiv Arabia Saudită și Iranul redeschizând ambasadele după ani de ostilitate.

Și chiar luna trecută, Qatar s-a numărat printre țările care au participat la un summit al Ligii Arabe la Jeddah, în Arabia Saudită.

Au trecut mai mult de doi ani de când statele arabe au pus capăt boicotului Qatarului, care a spulberat blocul arab din Golf, aliat cu Occidentul.

Abu Dhabi și Doha au fost blocate ani de zile într-o rivalitate acerbă privind influența regională, rolul islamului în politică și sprijinul acordat mișcărilor pro-democratice din Orientul Mijlociu.

Departamentul de Stat al SUA a salutat legăturile mai prietenoase dintre cele două țări, numindu-le „un pas important” în promovarea stabilității regionale.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Nicușor Dan participă luni și marți la reuniunea Coaliției de Voință pentru Ucraina și la ceremoniile de Ziua Națională a Franței

Președintele Nicușor Dan participă luni și marți, la Paris, la reuniunea Coaliției de Voință pentru Ucraina și la ceremoniile dedicate Zilei Naționale a Republicii...

Marea Britanie și Elveția deschid o nouă etapă a relațiilor economice, printr-un acord major pentru servicii

Londra estimează că exporturile către Elveția vor crește cu peste 5 miliarde de lire anual, iar cetățenii celor două state vor beneficia de călătorii...

VIDEO. Momentul în care Zelenski și Macron se îmbrățișează

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este întâmpinat de omologul său francez, Emmanuel Macron, la Quai d'Orsay, în Paris, cu prilejul summitului "Coaliției celor Dispuși", unde...
Ultima oră
Pe aceeași temă