După 9 luni de la moartea maestrului, soția lui Alexandru Arșinel, Marilena, s-a stins din viață. Fiul actorului a fost cel care a anunțat vestea tragică! Cei doi au avut împreună doi băieți, pe Bogdan și Cristian.
”Scumpa mea MAMA, ieri ți-ai luat ramas bun de la noi, de la aceasta lume in care ai fost un ÎNGER si ai plecat intr-o lume cu siguranța mai buna, fără suferința si fără durere.
Sunt sigur ca acolo SUS te așteaptă tata si împreuna cu el veți redeveni familia de odinioară.
Nu îmi iau la revedere de la tine deoarece vei exista in inima mea pentru totdeauna si undeva, cândva si cumva ne vom revedea si ma vei striga din nou Cristiane. TE IUBESC MAMA”, a scris Cristian Arșinel pe contul său de Facebook.
Soția lui Alexandru Arșinel
Conform știrile Kanal D, cei doi au fost căsătoriți timp de peste 50 de ani și s-au cunoscut la ștrand în 1968. Cei doi s-au căsătorit ulterior, în același an
În ultimii ani din viață, soția actorului a avut de suferit. Mai exact, din 2016 aceasta nu s-a mai putut deplasa singură din cauza unui accident.
Potrivit sursei citate, Marilena a alunecat și s-a lovit la cap, iar starea i s-a înrăutățit ulterior.
„Soția mea a început să aibă probleme de ordin neurologic și să meargă cu greutate. Se sprijina de un cadru. Face recuperare, urmează și un tratament extrem de sever. Din păcate, nu se poate opera”, povestea Alexandru Arșinel la momentul respectiv.
Alexandru Arșinel ar fi împlinit 84 de ani
Alexandru Arșinel ar fi împlinit 84 de ani pe data de 4 iunie.
Contactat de Click!, Cristian Arșinel, unul dintre cei doi băieți pe care îi are, a mărturisit că atât el, cât și cei apropiați lui, au fost încercați greu de soartă, în ultima perioadă:
„Am fost sâmbătă care a trecut la Biserică și am făcut pomană pentru sufletul lui tata, mai ales că a fost și Sâmbăta Morților. Nu îmi lipsește doar mie tata, ci întregii familii. Tata a fost tata!”, a declarat pentru Click!, Cristian Arșinel.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!