19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSocialArmata angajează aproape 2000 de soldați

Armata angajează aproape 2000 de soldați

Potrivit unui anunț postat pe internet, marți, de MApN, această instituție scoate la concurs 1585 de locuri pentru seria de formare, din anul 2019, a soldaților și gradaților profesioniști.

Lista funcțiilor pentru care se organizează concurs, precum și criteriile specifice de recrutare și selecție pentru fiecare armă, serviciu sau specialitate militară pot fi consultate la sediile birourilor de informare-recrutare din cadrul centrelor militare zonale, județene sau de sector.

Candidații la cursurile de soldat sau gradat profesionist organizate de MApN nu sunt obligați să dețină o diplomă de bacalaureat.

Activitatea de recrutare începe la data de 29 mai iar ultima zi de depunere a documentelor este 3 iulie 2019.

Candidații declarați admiși se vor prezenta la centrele de instruire la data de 26 august 2019 (în cazul celor fără stagiu militar), respectiv 4 noiembrie 2019 (în cazul celor care au satisfăcut stagiul militar).

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...
Ultima oră
Pe aceeași temă