15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiMarea Britanie va organiza primul summit global dedicat inteligenţei artificiale (IA) la...

Marea Britanie va organiza primul summit global dedicat inteligenţei artificiale (IA) la sfârșitul lui 2023

Marea Britanie va găzdui primul summit global dedicat inteligenței artificiale (IA) la sfârşitul acestui an, cu scopul de a realiza o abordare holistică pentru atenuarea riscurilor asociate tehnologiei, a anunţat miercuri, la Washington, prim-ministrul britanic, Rishi Sunak, transmite AFP.

“IA are un potenţial incredibil de a ne transforma vieţile în bine. Dar trebuie să ne asigurăm că este dezvoltat şi utilizat în siguranţă”, a declarat Sunak în marja unei vizite la Casa Albă, unde urmează să se întâlnească cu preşedintele american Joe Biden.

“Am creat continuu, de-a lungul istoriei, noi tehnologii revoluţionare pe care le-am folosit pentru binele omenirii. Acesta este ceea ce trebuie să realizăm din nou”, a adăugat el, potrivit agerpres.ro.

Marea Britanie va organiza primul summit al inteligenței artificiale(IA), dorind a se impune ca lider în acest domeniu

Summitul ar urma să aibă loc în toamnă şi să reunească “ţări cu o abordare similară” pentru a pune bazele unei reglementări a domeniului, a spus un purtător de cuvânt al liderului britanic.

Ideea summit-ului nu urmăreşte însă să zădărnicească exploatarea IA, pe care state autoritare, precum China sau Rusia, ar putea-o face, a spus aceeaşi sursă. Cu toate acestea, răspunde dorinţei britanice de a găzdui, în viitor, sediul unui potenţial reglementator global al IA, dorinţă care ar putea fi totuşi subminată, în contextul în care Uniunea Europeană şi Statele Unite au au început deja să discute despre acest subiect.

Premierul Rishi Sunak a dat asigurări că Regatul Unit nu este în pericol să fie exclus.”Cred că trebuie să avem încredere în capacitatea ţării noastre de a fi un lider în ceea ce priveşte inteligenţa artificială, pentru că asta arată faptele”, a declarat el pentru BBC.”Dacă te uiţi la numărul de companii, la sumele investite, la calitatea cercetării noastre, nimeni nu este la nivelul altor ţări democratice, în afară Statelor Unite”, a insistat Rishi Sunak.

Premierul britanic a mai dat asigurări că preşedintele Biden, deşi are aproape de două ori vârsta sa (80 faţă de 43 cât are Sunak) nu este depăşit de această tehnologie.”Da, am discutat despre inteligenţa artificială când am fost împreună în Japonia (la summitul G7) şi ştiu că este pe deplin conştient de riscurile şi oportunităţile pe care le implică”, a declarat Rishi Sunak pentru canalul britanic TalkTV înaintea întâlnirii cu preşedintele american.”Dar mai ştiu că preşedintele are în vedere ameninţările cu care se vor confrunta ţările noastre în viitor şi vrea să se asigure că lucrăm împreună pentru a le proteja”, a insistat el, subliniind implicit sprijinul american pentru propunerea organizării acestui summit.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos, spune că Dumnezeu l-a îndrumat să se facă actor

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos în filum "Patimile lui Hristos", regizat de Mel Gibson și în care joacă și Maia...

Reporteri fără Frontiere: Peisajul mediatic din România, lipsa transparenței și trusturi media care propagă dezinformări

România se mândrește cu un peisaj mediatic divers și relativ pluralist, oferind un teren fertil pentru investigații de interes public puternice. Cu toate acestea,...

Sub-ocuparea, noul șomaj

În 2023, aproape 100.000 de români erau „sub-ocupați". Intră în această categorie persoane disponibile să lucreze mai multe ore decât o cere locul de muncă...
Ultima oră
Pe aceeași temă