3.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăPoliticăPSD a depus o inițiativă care va desființa pensiile speciale ale parlamentarilor

PSD a depus o inițiativă care va desființa pensiile speciale ale parlamentarilor

PSD a depus o inițiativă legislativă care vizează pensiile speciale ale parlamentarilor. Potrivit proiectului redactat de PSD, sunt vizate inclusiv pensiile aflate deja în plată.

„ Am depus astăzi în Parlament o inițiativă legislativă care prevede eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

Este un gest normal să îți elimini propriile privilegii ca să ai autoritatea morală să discuți despre veniturile altor categorii care trebuie să aibă aceeași soartă.

Din motive știute doar de cei care au făcut PNRR-ul, pensiile speciale ale parlamentarilor erau ocolite de reforma pensiilor speciale, însă toată societatea așteaptă acest lucru din partea politicienilor. Am avut discuții cu mulți dintre colegi, dar mai ales cu oamenii care ne-au dat votul, iar concluzia e simplă: nu mai e timp de scuze sau acuze. Este timpul pentru vot! Eliminarea pensiilor deputaților și senatorilor este o prioritate!”, anunță Alfred Simionis, liderul grupului PSD din Camera Deputaților, potrivit stiripesurse.ro.

Textul inițiativei legislative
Lege pentru abrogarea Capitolului XI din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor

Parlamentul României adoptă prezenta lege

Art. I. — Capitolul XI Indemnizatia pentru limită de vârstă, conținând articolele 49 și 50, din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.

Art. II. – De Ia data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările și completările ulterioare.

Art. III. – Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în ședința din . . . . . . . . . …., cu respectarea prevederilor art. 65 alin. (2) și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

Expunerea de motive care însoțește inițiativa legislativă:
„În prezent, incepand cu anul 2015, conform prevederilor din Statutului deputaților și senatorilor, parlamentarii beneficiază de o “indemnizație pentru limită de vârstă” calculata prin raportare la numarul lunilor de mandat. Aceasta indemnizatie nu exclude insa posibilitatea ca deputatii si senatorii sa incaseze o pensie pentru limita de varsta, calculata dupa normele sistemului public de pensii bazat pe contributivitate.

Perioada postpandemica aduce si pentru Romania posibilitatea accesarii unor sume consistente prin Planul National de Redresare si Rezilienta, sume alocate din bani europeni ce vin la pachet cu necesitatea implementarii unor reforme. Este si motivul pentru care dorim o reasezare pe baze solide atat a sistemului de pensii de serviciu cat si a sistemului de indemnizații pentru limită de vârstă acordate parlamentarilor care si-au incheiat exercitarea unuia sau mai multor mandate. De aceea e nevoie de masuri legislative care sa stearga inechitatile din sistem, eliminarea indemnizației pentru limită de vârstă a parlamentarilor fiind una din aceste masuri de inlaturare a discriminarii față de persoanele care beneficiază de pensii pe criteriul contributivității.

Prin masurile adoptate in permanenta, noi social-democratii am fost consecventi in eforturile noastre de a asigura egalitatea de tratament a tuturor cetatenilor romani in deplina concordanta cu principiile democratice si prevederile constitutionale conform carora „cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări” (Art. 16 – Egalitatea in drepturi).

Totodata avand in vedere situatia de criza prin care trece tara noastra ca urmare a efectelor economice post-pandemie, dar si a conflicului din Ucraina cu consecinte economice majore si asupra tarii consideram ca parlamentarii ar trebui sa fie primii care dau dovada de solidaritate si respect in cheltuirea banului public in vederea redobandirii increderii populatiei in institutiile publice in general si in institutia parlamentului, in special.

Tinand cont de faptul ca perioada de exercitare a mandatului de parlamentar constituie vechime în muncă și în specialitate, cu toate drepturile prevăzute de lege (in conformitate cu prevederile din Statului deputatilor si senatorilor) consideram ca si parlamentarii ar trebui sa beneficieze, la fel ca toti cetatenii acestei tari, exclusiv de pensie in sistemul public de pensii, pe baza de contributivitate. Prezenta initiațivă legislativă constituie un pas în vederea asiguratii echitatii intre cetateni, prin abrogarea articolelor referitoare la indemnizatiile speciale ale parlamentarilor.

Totodată, prin abrogarea acestor prevederi, se va înregistra un impact bugetar pozitiv, asigurând degrevarea bugetului de stat de plata unor sume consistente. Datele recente arata ca la nivelul anului 2022, dupa data de 10 iunie, (odata cu aplicarea Deciziei CCR, nr. 261/2022) au fost achitate un numar de 583 de indemnizații, cu o valoare totala de 19370146,80 lei. Mentinerea in plata a acestor indemnizatii ar pune presiune suplimentara pe bugetul de stat intr-un context economic pus la grea incercare de crizele succesive sanitare, economice, geopolitice care s-au abatut asupra tarii noastre in ultimii ani.

Față de cele prezentate mai sus, am elaborat prezenta propunere legislativă pe care v-o supunem spre dezbatere și aprobare.”

BREAKING. Premierul anunță că Legea pensiilor speciale și legea pensiilor vor fi modificate

Premierul Nicolae Ciucă anunță că se vor face modificări pentru pensiile speciale, în special, pentru ca țara noastră să nu piardă fonduri europene din PNRR.

,,Modificarea proiectului de lege privind pensiile de serviciu, aflat în dezbaterea Parlamentului, este necesară pentru ca România să poată beneficia în continuare de cele aproape 30 de miliarde de euro din PNRR. Printr-o serie de amendamente pe care coaliția de guvernare și le asumă, corectăm aceste inechități și introducem reformele asupra cărora ne-am angajat pentru ca România să beneficieze de fondurile europene disponibile prin Planul Național de Redresare și Reziliență.”, a declarat premierul.

Pensiile magistraților vor fi recalculate
,,Se corelează vârsta standard de pensionare cu sistemul public de pensii pentru a elimina excepțiile. Pentru diplomați și personalul auxiliar din instanțele judecătorești vârsta standard de pensionare va crește la 65 de ani. Același principiu se va aplica personalului militar, în mod etapizat, până în 2035. De asemenea, se majorează eșalonat, până în ianuarie 2034, vechimea minimă în specialitate la 25 de ani pentru mai multe categorii de salariați – diplomați, funcționari parlamentari, angajații Curții de Conturi.”, potrivit premierului.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Mircea Geoană îndeamnă românii să voteze masiv: „Nu alegem doar un preşedinte, alegem o direcţie pentru ţară”

Candidatul independent Mircea Geoană și-a exercitat dreptul de vot duminică, 24 noiembrie 2024, în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale. După vot, Mircea Geoană subliniat...

Studiu: 40% dintre angajații români care lucrează în ture, se confruntă cu epuizare constantă

Un studiu recent realizat de Centrul de Formare Profesională APSAP, preluat de Agerpres, arată că patru din zece angajați români care lucrează în ture,...

David Popovici și Selly, apeluri către români în ziua alegerilor prezidențiale: „Hai la vot!”

Campionul olimpic la înot David Popovici a votat duminică, în primul tur al alegerilor prezidențiale, și a transmis un mesaj mobilizator către români. Și...
Ultima oră
Pe aceeași temă