19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăIohannis participă marţi la Summitul B9

Iohannis participă marţi la Summitul B9

Preşedintele Klaus Iohannis participă marţi, la Bratislava, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de omologii din Slovacia şi Polonia, Zuzana Čaputová şi Andrzej Duda. La eveniment va participa şi secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.

„Reuniunea la vârf a statelor din Formatul Bucureşti 9 se desfăşoară cu aproximativ o lună înaintea Summitului NATO de la Vilnius şi va oferi prilejul unui schimb aprofundat de opinii cu privire la priorităţile de pe agenda aliată şi obiectivele majore, cu accent pe consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, precum şi pe intensificarea cooperării cu Ucraina”, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, agenda discuţiilor va viza evaluarea progresului realizat în implementarea deciziilor aliate adoptate în cadrul Summitului NATO de la Madrid, inclusiv în ceea ce priveşte angajamentele de investiţii şi cheltuieli pentru apărare, precum şi sprijinul acordat Ucrainei în susţinerea aspiraţiilor sale euroatlantice.


„O atenţie specială va fi acordată şi partenerilor vulnerabili din regiune, precum Republica Moldova, care se confruntă cu provocări crescute de securitate”, mai notează administrația prezidențială.

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

Rusia îl urmărește penal pe președintele ucrainean Zelenski

Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă...

Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul sărbătorilor Pascale

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 4 mai 2024, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante. “Sărbătoarea Sfintelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă