16.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiIohannis, întrevedere cu directorul executiv al Băncii Mondiale

Iohannis, întrevedere cu directorul executiv al Băncii Mondiale

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, subiectele abordate în cadrul întrevederii au fost legate de activitatea Băncii Mondiale în România, preşedintele Iohannis exprimând aprecierea pentru programele şi proiectele desfăşurate de BM în ţara noastră.

“Kristalina Georgieva a apreciat modul în care România a gestionat, până în momentul de faţă, Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, mai ales în contextul marcat de multiplele provocări cu care se confruntă UE. Directorul executiv al Băncii Mondiale a subliniat importanţa crucială a instituţiilor statului de drept şi a investiţiilor în capitalul uman, în special în tineri, din perspectiva dezvoltării economice a unei ţări. În acest sens, Kristalina Georgieva a menţionat proiectele derulate de Banca Mondială în România în domeniul educaţiei şi al sănătăţii, care şi-au dovedit eficienţa şi utilitatea în ceea ce priveşte dezvoltarea acestora”, se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Şeful statului a salutat eforturile Băncii Mondiale în a sprijini aceste două sectoare de activitate în ţara noastră. Preşedintele Klaus Iohannis a menţionat necesitatea investiţiilor în educaţie şi sănătate, subliniind în acest sens potenţialul proiectului “România Educată”.

De asemenea, directorul executiv al BM a făcut referire la importanţa esenţială a integrării şi conectivităţii regionale, cu precădere în Balcani. În acest context, au fost menţionate proiectele Băncii Mondiale al căror obiectiv este promovarea conectivităţii şi a investiţiilor în domeniul infrastructurii, inclusiv infrastructura municipală, transportul rutier şi maritim, dar şi uniformizarea taxelor de drum.

Preşedintele a apreciat, la rândul său, importanţa înlăturării barierelor de interconectare regională şi a pledat pentru facilitarea investiţiilor şi a schimburilor comerciale în regiunea Balcanilor.

Cele mai citite

Ipoteză șoc: Lucrările la rețeaua de gaze au „ajutat„ la surparea centrului orașului Slănic-Prahova

Surparea unei străzi din orașul Slănic-Prahova a condus la evacuarea a peste 40 de persoane, inclusiv a celor care lucrează la poliție, dar...

Alegerea Care Controlează Viitorul Copilului

Una dintre primele și cele mai importante decizii pe care le iau părinții după nașterea unui copil este modul în care vor hrăni...

Premierul spaniol Pedro Sanchez nu demisionează

Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunțat că nu demisionează din funcția de premier. Anunțul vine după o pauză de câteva zile. Prim-ministrul spaniol Pedro...
Ultima oră
Pe aceeași temă